Caută
Close this search box.

Dinamo încurcă Viitorul pe Malul Mării, Gică Hagi-Cosmin Contra 0-1

Surpriză pe stadionul din Ovidiu, lângă Constanța, acolo unde echipa lui Gică Hagi, Viitorul, care tocmai a obținut o victorie de răsunet european în Liga Campionilor / Champions League (1-0 cu Apoel Nicosia), a fost învinsă de FC Dinamo București, formație antrenată de fostul coleg al lui Hagi de la echipa națională, Cosmin Contra.

FC Viitorul Constanța – FC Dinamo 0-1 (0-0).

Surpriză este însă doar prin prisma prestației excelente a Viitorului în Liga Campionilor, pentru că, dacă privim palmaresul confruntărilor directe, vom remarca faptul că Viitorul nu a învins-o niciodată pe Dinamo la Ovidiu (sau Constanța), din cele 6 meciuri disputate la Malul Mării trei terminându-se la egalitate, iar celelalte trei, inclusiv cel la care ne referim aici, fiind câștigate de Dinamo. Foarte interesant este că și Dinamo a pierdut cu Viitorul la București, ultima dată chiar anul acesta, în februarie, 1-2, iar prima dată în noiembrie 2015, cu un umilitor 1-5.

Dar să revenim la meciul de duminică. Golul victoriei dinamoviste a fost marcat spre finalul partidei de mijlocașul de 19 ani Valentin Costache (min.82), după o acțiune individuală de mare efect, în care l-a driblat și pe portarul constănțean Buzbuchi, arătând de ce a meritat convocarea la loturile naționale de juniori și, desigur, de ce ar  merita-o și acum, la tineret sau chiar la seniori.

Tot Costache putea însă deschide scorul chiar în debutul meciului, când, după o recuperare reușită, s-a trezit singur cu poarta goală la numai câțiva metri, dar a trimis balonul în bară, fiind, probabil, prea sigur că va marca cu ușurință.

Pe ansamblu, disputa a fost una ”încinsă”, cu numeroase cartonase galbene, 7 în total, între care 4 pentru Viitorul și 3 pentru bucureșteni.

Dinamo recuperează astfel punctele pierdute la București cu FC Botoșani în etapa a doua și urcă pe locul 4 în clasament, cu 6 puncte, după FC Botoșani, CFR Cluj și Steaua, toate cu 7 puncte. (foto GSP)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri