Caută
Close this search box.

General american, impresionat de militarii noştri: Sunt extrem de mândru de Armata Română!

Sute de vehicule militare au traversat braţul Borcea pe un pod plutitor. Operaţiunea a fost parte a unui exerciţiu NATO desfăşurat în trei ţări, Saber Guardian. Traseul vehiculelor militare a fost întrerupt, potrivit scenariului, de o serie de atacuri inamice.

Convoiul militar era pregătit să traverseze braţul Borcea, în localitatea Borduşani din Ialomiţa, dar totul a fost oprit din cauza unui atac inamic. A început un adevărat război pe uscat, pe apă şi în aer.

După ce zona a fost securizată din aer de avioane și elicoptere, cele 400 de vehicule militare au putut traversa în siguranță brațul Borcea.

Podul este, practic, o autostradă pe apă. Are trei fire de cirulaţie: cel din mijloc, pe care trec tancurile, poate susţine o greutate de până la 40 de tone, iar cele din extremităţi – câte 20 de tone fiecare.

La exercițiu a participat și o româncă plecată de 14 ani din țară, care acum lucrează în armata americană. Sergentul Adriana Velazquez e născută și crescută în Câmpina.

„Acum patru ani m-am gândit să mă înrolez în Armata Americană. Voiam să fac ceva mai deosebit şi, purtând uniforma, mi se pare că reuşesc să fac mai mult decât aş fi făcut fără uniformă.”, spune Sg. Adriana Velazquez, reprezentant afaceri civile, Armata SUA.

Peste 1.300 de militari români au participat la acest exercițiu care i-a impresionat pe partenerii americani, potrivit digi24.ro.

Frederick Hodges, comandantul forţelor terestre americane disclocate în Europa – USAREUR: „Lucrez în armată de 37 de ani, iar aceasta a fost cel mai bine organizată şi executată traversare a unui curs de apă, pe care am văzut-o vreodată. Sunt extrem de mândru de Armata Română, de Forţele Navale, Aeriene, de trupele speciale”.

Alexandru Mărşu, şeful Statului Major al Forţelor Navale: „Au mai fost exerciţii, dar nu de asemenea amploare. Am mai executat exerciţii în zona fluvială, în zona lagunară, la gurile Dunării, dar la o scară mai mică”.

Pentru exercițiul de traversare a brațului Borcea, trupele române s-au pregătit din noiembrie anul trecut.

FOTO: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri