Caută
Close this search box.

Marca Rapid a fost cedată Primăriei sectorului 1, care va plăti 5000 de euro lunar

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a declarat, miercuri, că instituția pe care o conduce a obținut dreptul de folosință a mărcii, culorilor și siglei FC Rapid de la societatea SC FC Rapid SA, aflată în lichidare, în schimbul a 5.000 de euro pe lună, scrie Agerpres.

Tudorache a menționat că dorește ca formația Primăriei să preia locul din Liga a IV-a al formației AFC Rapid sau Mișcarea Feroviară, dar a recunoscut că este posibil și să înființeze propria echipă care să înceapă din Liga a V-a.

Acesta a menționat că pentru acordul de folosire a mărcii FC Rapid nu va avea nevoie de aprobarea Consiliului Local. „Nu îmi trebuie votul în Consiliul Local pentru că banii pentru închirierea mărcii, cei 5.000 de euro, îi vom aduce din sponsorizări. Adică nu vor fi banii Primăriei. Să nu creadă cineva că dacă se implică Primăria Sectorului 1 la Rapid atunci o să ne apucăm să devalizăm banul public. Suntem foarte optimiști că vom câștiga palmaresul la licitație.Asta pentru că la licitație va fi pusă o clauză conform căreia câștigătorul palmaresului nu are dreptul de a-l înstrăina timp de 5 ani. Așa se va evita ca palmaresul să intre în proprietatea unor persoane care vor doar să speculeze și să câștige niște bani”, a precizat el.

Daniel Tudorache a precizat că de partea sportivă se vor ocupa foști fotbaliști rapidiști.

Conform Ordonanței de Urgență 38/2017, autoritățile publice locale pot finanța activitățile sportive în limita a 5% din buget. Bugetul Primăriei Sectorului 1 este în prezent de 350 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că poate investi în sport aproximativ 17,5 milioane de euro.

Gruparea de fotbal Rapid a intrat în procedură de insolvență în 7 decembrie 2012, iar la 13 iunie 2016 Tribunalul București a dispus intrarea în faliment și dizolvarea societății. Suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru era de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro. În perioada următoare, lichidatorul urmează să scoată la licitație palmaresul și mărcile FC Rapid.

După declararea falimentului, echipa de fotbal FC Rapid a fost exclusă în vara anului 2016 din Liga I.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri