În vremuri în care Ştefan cel Mare încrucişa săbiile cu turcii la Podul Înalt, înaintaşii preşedintelui Iohannis ridicau, în inima Sibiului de azi, o casă cu ceas solar, care, peste timp, avea să devină un veritabil muzeu. Sute de pipe adunate de prin toată lumea, pălării cu vârstă venerabilă, tigăi şi ceainice otomane, dar şi mobilă de epocă fac parte din universul profesorului universitar Dan Ioan Bogdan, un colecţionar boem, îndrăgostit de poezie.
De-a lungul existenţei sale seculare, casa veche de la 1475, cu acoperiş roşu, abrupt, dintre ţiglele căreia cinci ferestre, precum nişte ochi, se deschid spre Piaţa Mare din Sibiu, a găzduit oameni politici, comercianţi şi personaje implicate în viaţa socială a Transilvaniei.
Acum, locatar îi este Dan Ioan Bogdan, un slujitor al poeziei şi, deopotrivă, un colecţionar legat de istorie care a bătut cărările lumii în lung şi-n lat. Şi nu fără folos, o spune chiar el, invitându-ne cu zâmbet bonom în locuinţa-muzeu.
Este fumător de pipă, la fel ca tatăl lui şi la fel ca bunicul lui
“Nu m-am limitat la a fi un simplu turist, un simplu călător. De pe unde am fost am adus cu mine câte ceva, să-mi rămână amintirile vii”, ne introduce Bogdan în universul său.
Aşa aveam să aflăm că, de pe melaguri îndepărtate, de prin târguri, magazine de antichităţi sau de la prieteni, omul a adunat fel de fel de lucruri cu sau fără importanţă, dar deosebit de dragi lui. Colecţia de pipe este, pare-se, preferata. Poate şi pentru faptul că, de-o viaţă, este fumător de pipă, la fel ca tatăl lui şi la fel ca bunicul lui, a căror amintire o evocă des, cu chipul luminat.
Pasiunea pentru pipe, în găvanul cărora îndeasă cu pricepere, în faţa unei cafele aburinde şi a unei gazete literare, tutun de calitate, l-a transformat, o spune cu uşoară modestie, în cel mai mare colecţionar de pipe din Transilvania.
“Fumez pipă de la 19 ani. Am preluat, ca pe ceva firesc, o tradiţie a bărbaţilor din familia mea. Se spune că orice fumător de pipă trebuie să aibă cel puţin şase exemplare, pentru că trebuie să le laşi să se odihnească. Ei bine, eu am 450 de pipe! De interior, de exterior, de stradă, de relaxare, de plimbat, de fericire, de supărare… Eu fixez legătura afectivă cu pipele pe care, în 40 de ani, le-am adunat din toată lumea: Africa, Europa, America…”, ne povesteşte Ioan Bogdan.
Preferatele lui sunt vreo 50 de pipe, dar “regina”, ne mărturiseşte, este cea care, la un tutun parfumat, l-a inspirat pe poetul Lucian Blaga. Dar pentru toate – fie că sunt primite cadou, fie că au fost cumpărate chiar şi cu 900 de euro! -, are un loc aparte în inima lui.
Are şi alte obiecte vechi, adunate de prin ţară sau de-afară
Pipele, adunate în zeci de ani de cine-ştie-unde, se odihnesc într-un peisaj desprins parcă din altă epocă, învăluită în parfum tainic. Odată trecut de poata cu blazon boieresc a bătrânei case-muzeu cu beci, pod şi, demult, cu ceas solar, devii un rătăcitor într-o călătorie spectaculoasă.
Te însoţesc, la fiecare pas, o ladă de zestre românească încleiată la 1836, mobilierul de epocă pe care timpul şi-a desenat trecerea, căni de zinc zămislite în Evul Mediu, tigăi de aramă cu sigiliu original făurite de otomani pe la 1700 sau pocale ţigăneşti din argint bătute cu monede din aur, din care nuntaşii îşi sorbeau licorile. Şi multe alte piese cu adevărat de muzeu, înghesuite una-ntr-alta, ce respiră poveşti nespuse…
