Pictorul Adrian Stoenică este un artist de valoare, un om extrem de sensibil  şi un personaj plin de farmec. Mi-a făcut mare plăcere să îl revăd, la cea mai recentă expoziţie a sa găzduită la Cercul Militar Naţional din Bucureşti.

Tablouri cu diverse tematici, in care domina peisajele, florile, portretele. Personal, de această dată, am fost impresionat puternic de seria de lucrări cu bătrâni din satele româneşti. Sigur şi celelalte teme sunt foarte bine reprezentate.

După picturile domnului Stoenică, am admirat fotografiile fiului sau Ioan  făcute în drumeţiile sale montane. Dacă ne gândim bine şi acestea tot operele lui Adrian Stoenică sunt pana la urma, în linia decendenţilor.  Tot la acest campitol este de spus că in această perioadă, Adrian Stoenică a dobândit un nou nepot, chiar de la Ioan, iar un altul s-a botezat.

Cu alte cuvinte, o perioada fastă pentru Adrian Stoenică . Expoziţii bine primite, în care au fost vândute câteva tablouri,  noi apariţii in familia sa, ce frumos!

Dar să îl cunoaştem mai bine pe acest valoros pictor.

Născut la Breaza, Prahova, 1952. Şef de promoţie al liceului „Andrei Saguna” Brasov si absolvent al Institutului de Arhitectura “Ion Mincu” Bucuresti.  Membru al Uniunii Artistilor Plastici din 1994 si al Grupului “Arte 26” P. Comarnescu. Membru al Asociatiei pasteliștilor spanioli ASPAS. Inclus in “Enciclopedia artistilor romani contemporani”. Este casatorit, are cinci copii si locuieste in Bucuresti, Romania.

Expoziții de arta personale:

1984 – Teatrul Foarte Mic București
1987 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1989 – Teatrul Foarte Mic București
1990 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1991 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1992 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1994 – Galeria Galateea UAP Bucureşti
1995 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti; Sala “Arta” Sibiu
1996 – Casa Americii Latine, Bucureşti
1997 – Galeria “Arta” Braşov, “Căminul Artei” UAP București,
1998 – Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti; Sala “Victoria”UAP Braşov
1999 – Galeria “Arta” Braşov; Teatrul “Ion Dacian” Bucureşti; Sala “Victoria” Braşov
2000 – Galeria “Arta” Braşov; “Căminul Artei” și Teatrul Național, București
2001 – GAMBucurești; Galeria “Arta” Braşov; “U” Art Gallery Bucureşti2002 – Galeria “Arta” Braşov
2003 – Galeria “Arta” Braşov; Galeria ArTei. Buc.; Cercul Militar Naţional București
2004 – Galeria “Arta” Braşov
2005 – “Căminul Artei” București; Cercul Militar București; Muzeul de artă Braşov
2006 – Galeria Europe, UAP Brașov
2007 – “Căminul Artei” București; Cercul Militar București; Galeria Europe Brașov;
Galeria Passe-Partout Sibiu
2008 – Cercul Militar Naţional București, Galeria Europe Brașov; Orizont Bucureşti
2009 – Cercul Militar Naţional București, Galeria Europe Brașov; Orizont Bucureşti
2010 – Galeria Europe, UAP Brașov; Galeria Simeza, UAP Bucureşti; Galeria Arta UAP
Ploieşti; Primăria Sibiu; Galeria Cupola, UAP Iaşi; Teatrul Toma Caragiu, Ploiești
2011 – Cercul Militar Naţional București, Galeria Europe Brașov; Galeria ARTA Craiova
2012 – Galeria Europe Brașov; Galeria Nicolae Mantu, Galați; Gal. Pro Armia, Timișoara
2013 – Primăria Breaza, Galeria Europe Brașov, Cercul Militar Naţional București – galeria Artelor
2014 – Galeria Europe Brașov, Galeria Arta Craiova, Cercul Militar Naţional București – galeria Foaier
2015 – Galeria Orizont UAP Bucuresti, Cercul Militar Național Bucuresti – galeria Artelor, Galeria Europe Brașov
2016 – Cercul Militar Național București – galeria Foaier

Expozitii de arta colective:

1987 Muzeul de Artă al României
1988 Palatul culturii, Ploieşti
1993 Salonul de grafică – Teatrul Naţional
1997,2001 Cercul Militar Naţional
1998 W. T. Center-Summer Art Festival
2011 Elite Prof Art Bucuresti
2014 Expozitie internationala de pastel Manacor, Spania

Multumim domnului Adrian Stoenică pentru noua sa expoziţie să îi urăm să fie sănătos şi cu multă putere de lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here