Caută
Close this search box.

Putin a grațiat două femei condamnate pentru „înaltă trădare”

Președintele rus Vladimir Putin a grațiat două femei condamnate pentru „înaltă trădare” după ce acestea trimiseseră SMS-uri informând despre deplasarea tancurilor rusești spre Georgia cu puțin timp înainte de scurtul război între cele două țări în 2008, au anunțat sâmbătă autorități rusești, citate de AFP.

„Determinat de principii umanitare”, președintele Putin le-a grațiat pe Annik Kessian și Marina Djandjgava, în două decrete publicate sâmbătă pe site-ul de difuzare oficială a documentelor juridice al autorităților ruse. Decretele urmează să intre în vigoare după zece zile de la publicarea lor.

Ambele fiind locuitoare din Soci, stațiune balneară rusească situată nu departe de frontiera cu Georgia, cele două rusoaice au fost condamnate pentru că trimiseseră SMS-uri unor „prieteni” georgieni, informându-i că văzuseră tancuri rusești staționate în gara orașului lor cu câteva luni înainte de războiul-fulger dintre cele două țări care a avut loc în 2008.

Născută în 1959, Annik Kessian fusese condamnată în august 2015 la opt ani de detenție într-un lagăr, iar Marina Djandjgava — născută în 1958 — fusese condamnată în mai 2014 la 12 ani de lagăr.

Moscova și Tbilisi nu mai întrețin relații diplomatice de la războiul-fulger din august 2008, în cursul căruia Rusia a invadat o parte din Georgia și și-a menținut trupele în două regiuni separatiste georgiene situate la frontiera sa, Osetia de Sud și Abhazia, cărora le-a recunoscut independența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri