Caută
Close this search box.

Trump a ascuns că a avut o a doua întâlnire cu Vladimir Putin

Donald Trump a ascuns, timp de două săptămâni, că a avut o a doua discuţie cu Vladimir Putin, la summitul G20.

Informaţia a fost dezvăluită de un expert în securitate care a spus că în timpul unei cine pentru lideri şi soţiile lor, şeful de la Casa Albă s-a ridicat de pe scaun şi s-a dus la Vladimir Putin. Conversaţia dintre cei doi a durat o oră şi a fost foarte animată, a afirmat specialistul.

De asemenea, deoarece translatorul lui Donald Trump nu ştia rusă, de faţă a fost doar cel al lui Vladimir Putin, ceea ce, potrivit expertului în securitate, reprezintă o încălcare a protocolului.

Întâlnirea dintre cei doi preşedinţi a fost confirmată de Casa Albă. Totuşi, presa americană se întreabă de ce s-a aflat despre aceasta abia acum şi nu pe o cale oficială.

„Niciodată în carierea mea de politolog nu am mai văzut două ţări, ţări importante, cu o sumedenie de interese naţionale divergente, dar ale căror lideri par să facă tot posibilul să fie amabili şi să se apropie unul de celălalt. Asta nu înţeleg oamenii”, precizează Ian Bremmer, expert în securitate, citat de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri