Caută
Close this search box.

UMF ”Carol Davilla”: 3000 de candidați pe 1000 de locuri

Peste 3.000 de candidați s-au înscris la concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, care va avea loc, miercuri, 26 iulie 2017, pentru ocuparea celor 1.000 de locuri, finanțate de la bugetul de stat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum și la facultatea de Moașe și Asistență Medicală (FMAM), a informat, vineri, UMF.

Pentru cele 520 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.811 de candidați, pentru Facultatea de Medicină Dentară — 547 de candidați/155 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie — 207 de candidați/155 de locuri, iar pentru FMAM — 431 de candidați/170 de locuri, precizează un comunicat de presă.

Pentru concurenții ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licență pe locurile finanțate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziție alte 440 de locuri cu taxă.

În ceea ce privește repartizarea cifrei de școlarizare pe facultăți pentru admiterea în anul universitar 2017-2018 aceasta creionează pentru specializarea ‘medicină’ un număr de 360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu (520 locuri finanțate de la buget și 200 locuri cu taxă).

”Dacă după 1989 interesul absolvenților de liceu s-a îndreptat, paradoxal, către alte facultăți precum cele de studii economice sau drept, îndepărtându-se semnificativ de medicină, în ultimii ani asistăm la o repoziționare a opțiunilor și, în ceea ce privește admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București, se accentuează un interes crescut. Acest fapt demonstrează încă o dată că școala de medicină românească rămâne în registrul competiției și al valorilor academice, atât prin dorința tinerilor candidați de a accede în universul cercetării științifice medicale, cât și prin reputația pe care, de-a lungul istoriei sale, această Universitate și-a creat-o și poziționându-se pe harta Universităților de profil ale lumii”, a declarat profesorul Ioanel Sinescu, rectorul UMF ”Carol Davilla”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri