Caută
Close this search box.

UNTOLD nu este pe placul tuturor clujenilor, care cer mutarea festivalului în afara orașului

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, consideră că beneficiile prezenței festivalului Untold în oraș sunt mai mari decât dezavantajele și că municipalitatea a luat măsuri pentru a diminua disconfortul produs cetățenilor de acest eveniment, el răspunzând astfel, miercuri, inițiatorilor unei petiții prin care se cere mutarea festivalului în afara orașului.

‘Respect punctele de vedere ale celor care au un alt punct de vedere, o altă perspectivă față de organizarea Untold. Consider, deocamdată, că punctele pozitive sunt încă mult mai multe pentru oraș decât cele negative și de aceea într-o comunitate trebuie să vedem dacă lucrurile bune trebuie menținute și să corectăm lucrurile negative și să vedem cum putem diminua impactul negativ pentru cei care nu sunt de acord. Beneficiile sunt mai mari decât dezavantajele și anul acesta am ținut și am avut grijă în organizare să diminuăm atât cât a fost cu putință disconfortul fără a-l elimina în totalitate, dar ca oraș încă apreciez, așa cum apreciază majoritatea clujenilor, că punctele pozitive sunt mai multe decât cele negative’, a spus Emil Boc, la finalul ședinței de Consiliu local, potrivit Agerpres.

Ce s-a întâmplat? O petiție online a fost lansată de un clujean, prin care se cere scoaterea festivalului Untold, la care în acest an sunt așteptate peste 250.000 de persoane, în afara orașului, așa cum și alte evenimente muzicale, precum Electric Castle, se desfășoară în zone din împrejurimile municipiului Cluj-Napoca.

Nemulțumirea principală a inițiatorilor, susținută până în prezent de peste 1.000 de persoane, este aceea că timp de o săptămână — cât durează pregătirile și cele patru zile de festival — o bună parte din centrul orașului este închis. În această arie se află Parcul central al orașului, stadionul și Sala Polivalentă.

În textul petiției se precizează că aceasta nu este îndreptată împotriva organizării festivalului, ci împotriva locului în care se desfășoară.

‘Vrem să aducem în discuție locația pusă la dispoziția acestuia, care s-a făcut fără a ține cont de interesele tuturor clujenilor.(…) Revendicările cetățenilor Clujului țin de recâștigarea dreptului la oraș, iar marea lor nemulțumire constă, dincolo de gălăgie și restricționarea căilor de acces, în îngrădirea Parcului Central. (…) Dacă, din punct de vedere juridic, Stadionul Cluj Arena și Sala Polivalentă țin de domeniul privat al statului, Parcul Central ține de domeniul public, iar închirierea sa nu se poate face prin atribuire directă sau contract, fără o consultare publică prealabilă. Lăsând la o parte limbajul juridic, simbolic vorbind, acțiunea de îngrădire a Parcului reprezintă o privatizare a spațiului public și acapararea unui spațiu care aparține tuturor clujenilor — adică un atentat la drepturile cetățenilor săi’, se arată în comunicat.

Punctul de vedere al inițiatorului este completat de unii dintre semnatari.

‘Semnez această petiție pentru că îmi doresc ca Parcul Central să fie al tuturor clujenilor, în egală măsură. Regret că primarul municipiului Cluj-Napoca nu vede ce rămâne în urma acestui eveniment. Nu este normal ca Parcul Mare să fie închis pentru o parte a cetățenilor, nici măcar o zi’, spune o persoană care susține petiția.

Inițiatorul petiției mai ridică și problema beneficiilor pe care le aduce Untold orașului, care nu ar fi, după cum se arată în text, extrem de clare, în ciuda faptului că se vorbește foarte mult despre ele, deoarece nu au fost atestate cu cifre oficiale.

‘Aceste așa-zise ‘beneficii’ aduse de marele festival nu sunt vizibile pentru cei care locuiesc aici. Iar asta ridică întrebarea: contribuie UNTOLD la brandul Clujului sau doar se folosește de el? Sigur că propaganda că ‘punem Clujul pe harta Europei’ este în vogă, dar pare doar o lozincă populistă: adică, unde a fost Clujul până acum, pe harta Asiei — până la UNTOLD? Hai să fim cinstiți și să recunoaștem că sunt multe alte evenimente și manifestări culturale mai puțin susținute, care contribuie la vibe-ul orașului’, se arată în textul petiției.

Alți susținători, care au lăsat și comentarii la textul petiției, spun că orașul se aglomerează în această perioadă, mai ales din cauza lipsei infrastructurii, ceea ce afectează viața locuitorilor.

‘Un asemenea eveniment desfășurat într-un oraș cu străzi înguste, fără o centură completă, fără inele, pasaje și parkinguri, afectează grav circulația. Accesul restricționat în Parcul Mare și zgomotele deranjează vecinii și mai ales pacienții din Spitalul de copii’, spune un susținător al petiției.

Alte persoane consideră că în timpul festivalului au loc distrugeri pe care tot localnicii le plătesc, sau sunt deranjați de zgomotul muzicii, care se aude până la marginea orașului și afectează, uneori, și calitatea vieții pacienților din spitalele din centru, de faptul că evenimentul atrage persoane care consumă alcool și droguri, sau că determină o atmosferă propice pentru ca agenții economici să mărească prețurile sau să ofere marfă expirată ori de proastă calitate.

Un alt efect al Untold este ocuparea întregii capacități de cazare a Clujului, ceea ce îi determină pe unii localnici să închirieze sau să subînchirieze garsoniere și apartamente la prețuri foarte mari. Recent, președintele Senatului USAMV a fost trimis în judecată pentru delapidare. Potrivit procurorilor, acesta, ajutat de alți colegi din universitate și sub pretextul organizării unei conferințe, a închiriat, cu 150 de euro camera, spațiile pe care universitatea le are în două cămine, către 150 de persoane care căutau cazare pe perioada festivalului Untold.

Tot miercuri, organizatorul Untold, Bogdan Buta, a declarat, într-o conferință de presă, că festivalul și-a mărit puțin capacitatea față de anul trecut.

‘Avem 250 de mii de metri pătrați în care festivalierii se vor putea bucura de tot ceea ce le-am pregătit. Dimensiunea scenei este și mai impresionantă decât anul trecut, are undeva la 35 de metri înălțime și 100 de metri lățime. Și din punct de vedere al spectacolului am încercat să depășim ceea ce am oferit în anii trecuți, atât ca producție, cât și ca spectacol, lumini, ecrane, leduri, efecte speciale, artiști mai mulți, mai buni, astfel încât să oferim alternativă la ceea ce se întâmplă pe stadion în celelalte zone. Am mărit numărul de scene, avem 10 scene în acest an în perimetrul festivalului’, a spus Buta.

Festivalul Unold a fost principalul eveniment al programului Cluj — Capitală Europeană de Tineret, titlu pe care municipiul l-a deținut în 2015. De la a doua ediție, festivalul a devenit privat. Încă de la prima ediție evenimentul muzical a fost unul de notorietate, câștigând popularitate și datorită faptului că a fost asociat cu titlul de Capitală Europeană de Tineret, atrăgând peste 200.000 de festivalieri. Anul acesta, între 3 și 6 august, are loc cea de a treia ediție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri