Caută
Close this search box.

Botoșani, liderul misterios, rămâne pe vârfuri, dar FCSB anunță un sezon de șoc

UPDATE. Și în primul meci al etapei a 5-a, liderul neașteptat și ”misterios”, FC Botoșani, obține din nou victoria marți seara, învingând cu 1-0 (1-0) formația Poli Timișoara. Liderul are acu 13 puncte, cu 3 în plus față de locurile 2și 3, dar și cu un meci mai mult. În cealaltă partidă a zilei de marți, FC Viitorul – FC Voluntari 0-0 și echipa lui Hagi continuă, din păcate, căderea.

După încheierea etapa a 4-a din Liga I se pot contura deja câteva observații despre noul sezon al așa-zisei noastre ligi de elită. În primul rând, se pare că lupta la titlu ar putea fi o ”afacere” în patru, între FCSB  –  principala favorită, care transferă masiv și anunță un sezon de șoc -, CFR Cluj, FC Botoșani și Dinamo, cu slabe șanse ca o a cincea sau a șasea grupare să intre în această dispută, Viitorul lui Hagi (altfel, un club excepțional organizat și cu multe merite pe plan intern) plecând la drum cu stângul în acest campionat, ceea ce probabil va conta destul de mult.

În fine, se cuvine să observăm că, având și cel mai bun parcurs european cu acea calificare spectaculoasă de la Plzen, FCSB a câștigat deja 3 milioane de euro de la UEFA, dar încă mai poate câștiga și a ajuns, iată, să obțină cam orice jucător dorește, a se vedea cazul Cătălin Golofca – de departe cel mai în formă om al liderului, FC Botoșani -, iar lucrurile nu se vor opri aici. Bravo lor, știu să își facă treaba și să își vadă interesul, cum spun românii. În rest, liderul ”misterios” din nordul Moldovei încă mai rzistă la vârf, dar probabil că plecarea lui Golofca va cântări mult și e greu de crezut că FC Botoșani va rămâne acolo.

Așteptăm și revirimentul lui Hagi și al Viitorului, care trebuie să vină, nu are cum să nu vină, în pofida conflictului intern al unor jucători cu secundul lui Hagi, Cătălin Anghel, conflict pentru care nu punem mâna în foc, dar despre care se vorbește tot mai insistent, mai ales după plecare lui Țucudean. Este vorba, totuși, de o echipă care, cel puțin până vara viitoare, este campioana României.

Iată rezultatele complete ale etapei a 4-a:

VINERI

ACS Poli Timisoara – Juventus Bucuresti 2-1

FC Voluntari – FC Botosani 1-3

SAMBATA

Sepsi OSK – Viitorul 1-0

CSM Poli Iasi – CFR Cluj 0-2

DUMINICA

CSU Craiova – Astra Giurgiu 1-1

Concordia Chiajna – FCSB 1-2

LUNI

Dinamo – Gaz Metan Medias 3-1

Clasamentul la zi:

1. FC Botoșani 10p
2. CFR  Cluj 10p
3. FCSB 10p
4. FC Dinamo 9p
5. Astra Giurgiu 7p
6. CSU Craiova 6p
7. ACS Poli Timisoara 6p
8. Sepsi Sfantu Gheorghe 6p
9. FC Voluntari 4p
10. CSM Poli Iasi 4p
11. FC Viitorul 3p
12. Concordia Chiajna 1p
13. Juventus Bucuresti 1p
14. Gaz Metan Medias 1p

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri