Caută
Close this search box.

Cristian Boureanu va fi cercetat sub control judiciar

Fostul deputat Cristian Boureanu, aflat în arest preventiv din 10 iunie după ce a lovit un poliţist, va fi pus în libertate şi judecat sub control judiciar, au decis, vineri, magistraţii Tribunalului Bucureşti.

De două luni, Cristian Boureanu este în arest după ce a lovit un poliţist de la rutieră și a fost deja trimis în judecată.

Procurorii arată, în rechizitoriu, că în 9 iunie, în jurul orei 01:30, Cristian Boureanu, aflat pe locul din dreapta-faţă într-un autoturism oprit în trafic în zona Pieţei Charles de Gaulle de către un echipaj de poliţie rutieră, a devenit violent la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliţie.

Boureanu l-a ameninţat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stângă, i-a rupt cămaşa uniformei de serviciu şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni care pot necesita 15-20  zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, fostul deputat i-a amenintat pe cei doi poliţişti din echipaj, mai spun procurorii. Cristian Boureanu a fost dus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei în 10 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri