Polițiștii avertizează că pe DN1 și A2 circulația se va intensifica în orele următoare. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să mărească distanţa de siguranţă în mers, iar dacă încheie o coloană de autovehicule, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.
raficul rutier s-a intensificat şi pe DN1 Bucureşti-Braşov, astfel că se circulă în coloană la intrarea în Comarnic dinspre Nistoreşti, aglomeraţie fiind şi în zona Poiana Ţapului-Buşteni. Poliţiţiştii atenţionează că, pe DN1, traficul se va intensifica în orele următoare.
Conform Centrului Infotrafic, şi în judeţul Argeş, pe DN7 Piteşti – Râmnicu-Vâlcea, autovehiculele încetinesc mai mult decât este necesar la o trecere la nivel cu o cale ferată închisă, în zona Bascov – Valea Ursului. S-a format coloană de autovehicule pe sensul de mers către Vâlcea, inclusiv la ieşirea de pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti.
Traficul rutier este foarte intens pe autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, dar şi pe DN Centura Bucureşti, către autostrada A2 (între Popeşti şi Pantelimon).
Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să folosească şi alte rute către Constanţa, cum ar fi:
-DN2 Bucureşti – Urziceni, DN2A Urziceni – Slobozia – Hârşova – Constanţa;
-DN3 Bucureşti – Lehliu – Călăraşi – traversare cu bacul spre Ostrov – Adamclisi – Constanţa;
-DN3 Bucureşti – Lehliu-Gară, DN3A Lehliu-Gară – Feteşti – A2 Feteşti – Cernavodă, DN22C Cernavodă – Murfatlar, DN3 Murfatlar – Constanţa (cu menţiunea că este posibil să apară probleme de trafic la staţia de taxare de la Feteşti).