Caută
Close this search box.

Primul produs tradiţional înregistrat din Olt, preparat după o reţetă veche de peste 100 de ani

Primul produs tradiţional înregistrat din Olt ar putea fi zacusca de Giuvărăşti. O tânără din localitate vrea să breveteze o reţetă veche de peste 100 de ani, învăţată de la străbunica ei. Reţeta este bio, cu produse din grădină, fără conservanţi, rezistă şi doi ani fără să-şi schimbe gustul sau aspectul.

Mădălina Histru a învăţat cum se face zacusca încă de când era copil. O ajuta pe străbunica ei care acum are 102 ani. De 15 ani pregăteste singură savurosul aperitiv, în curtea natală din Giuvărăşti. Reţeta este una pe cât de simplă, pe atât de sănătoasă, cu legume cultivate în propria-i grădină, coapte pe grătar, fierte apoi în tuci, la foc de lemne, timp de patru ore.

Mădălina Histru, antreprenor: „Singurul lucru pe care l-am mai modificat a fost cantitatea de ulei. Înainte foloseam, la o cantitate de-a mea de vinete, 10 kilograme, foloseam 1,5 litri ulei. Acum folosesc numai 1 litru.”

Zacusca făcută de Mădălina rezistă şi câţiva ani, deşi nu are nici un fel de conservanţi. Secretul l-a aflat de la bătrânele gospodine din familie.

Rodica Naidin, bunica Mădălinei: „O acoperi, să se răcească acoperită şi s-o pui bine. Da, fierbinte în borcan. Pusă o lingură cu coada sub borcan şi să fie fierbinte.”

Chiar şi francezii au aflat de zacusca de Giuvărăşti acum câţiva ani, potrivit digi24.ro. Aşa că reţeta bunicii a ajuns deja o afacere de familie.

Mădălina Histru, antreprenor: „Pe sezon, cel mai mult am făcut 10.000 de borcane. Pe care le-am şi exportat în Franţa. Am avut cerere.”

Acum, tânăra vrea să facă un brand din zacusca de Giuvărăşti. A depus toată documentaţia şi aşteptă actul care să-i certifice preparatul ca produs tradiţional.

FOTO: gazetanoua.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri