Caută
Close this search box.

Cadavrul fără cap şi fără membre, descoperit în apele Danemarcei, este al jurnalistei suedeze Kim Wall

Trupul fără cap şi fără membre, descoperit luni în apele Danemarcei, este al jurnalistei suedeze Kim Wall, dată dispărută la 11 august după scufundarea submarinului Nautilus, a anunţat miercuri poliţia din oraşul Copenhaga, relatează site-ul BBC News.

Anchetatorii au confirmat „o potrivire a probelor ADN între trupul descoperit şi Kim Wall”. Trupul neînsufleţit a fost descoperit într-o mlaştină din largul insulei daneze Amager, din apropiere de Copenhaga, arată Mediafax.

Kim Wall, în vârstă de 30 de ani, a fost văzută ultima oară în viaţă în 10 august, când a plecat într-o excursie cu submarinul inventatorului danez Peter Madsen (foto), Nautilus, pentru a scrie un reportaj.

Iniţial, Peter Madsen a susţinut că a lăsat-o pe tânără în siguranţă la mal, în data de 10 august, pe insula Refshaleoen, în apropiere de Copenhaga. Ulterior, Madsen a recunoscut că a „îngropat-o” în mare, după ce Kim Wall a suferit un accident la bordul submarinului.

La 11 august au fost demarate operaţiunile de căutare a submarinului Nautilus care dispăruse în strâmtoarea Oresund ce desparte Danemarca de Suedia, cu două persoane la bord.

Poliţia daneză considera că submarinul a fost scufundat în mod deliberat de Madsen, care a fost salvat înainte de a fi arestat. Inventatorul danez a fost acuzat de omucidere involuntară prin neglijenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri