Caută
Close this search box.

La Gura Portiței poți înota înconjurat de delfini

Dacă Portugalia, Malta sau Turcia se află pe lista ta de călătorii pentru a merge să înoți cu delfinii, te poți răzgândi și reorienta către un loc magic de pe meleagurile autohtone, în care sentimentul de libertate totală primează.

Acest tărâm de basm din România se află la Gura Portiței, fâșia de pământ ce desparte Lacul Goloviţa de Marea Neagră. Aici, cunoscătorii și iubitorii de natură ori frumos, vin să campeze și să înoate înconjurați de delfini, adorm în simfonia mării și sub cerul înstelat iar dimneața se trezesc cu zâmbetul pe buze, fascinați de experiența aceasta.

Mulți turiști sunt pasionaţi de fotografie, alţii se mulţumesc să admire natura. Cu toţii au însă, în comun, o stare aparte pe care doar această staţiune o poate oferi.

Resortul din Gura Portiţei are 250 de locuri, iar o camera dublă costă de la 70 de euro în sus. Familiile care se mulţumesc să stea la cort cheltuie în jur de 600 de lei pe sejur, în timp ce cazarea în căsuţele de lemn acoperite cu stuf ajunge la 700 de lei pe săptămână, pentru două persoane. Meniul este pe toate gusturile.O plachie de crap costă 29 de lei, un borş de peşte 15 lei, iar un somn prăjit la cuptor, cum numai bucătarii din zonă ştiu să-l facă, 30 de lei, potrivit Digi24.

„Ieri am înotat cu delfinii, erau la câţiva metri de mine şi a fost foarte tare”, a spus un copil.

„Se bucură de plaja curată şi liniştită, cei pătimaşi pentru pescuit pot merge pe canalele din jur şi nu în ultimul rând, plimbările cu bărcile către sudul deltei. Pentru preparatele tradiţionale de peşte”, spune Codruţ Cursaru, şef de recepţie.

Odată cu venirea serii se așterne și liniștea asupra stațiunii iar oamenii se retrag la terase, în camere sau în corturi, pregătindu-se pentru o nouă zi lipsită de griji.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri