Caută
Close this search box.

MAE, război împotriva ştirilor false: Rusia excelează în acest război hibrid

mae

Confruntat cu invazii de ştiri false, Ministerul român de Externe contracarează cu un departament de comunicare strategică. Teodor Meleşcanu a vorbit, la Digi24, despre existenţa unui nou tip de război, care implică acest fenomen. Iar principala armă a autorităţilor române va fi reprezentată de informaţiile credibile.

„Se analizează toate aceste știri false, vectorii care le propagă și se propun răspândirea din partea noastră şi ieșiri din partea noastră cu informații credibile și adevărate, care să contrabalanseze acest tip de atac.

Suntem interesați și de colaborarea cu alte centre. (Fenomenul fake news, n.red.) e unul din instrumentele fundamentale ale războiului hibrid.

Federația Rusă excelează în această tehnologie. De aceea am hotărât crearea unui compartiment de comunicare strategică la MAE, pentru că sunt foarte multe știri false care vin pe diverse canale și e nevoie ca ele să fie contracarate. Nu prin cenzură sau propagandă, ci prin prezentarea faptelor reale și concrete, care pot da publicului informația necesară”, a declarat Teodor Meleșcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri