Caută
Close this search box.

Muzeul de artă vizuală din Galaţi: Invitație la o expoziţie valoroasă de sculptură

În acest început de august fierbinte, când lumea aleargă, de obicei, spre răcoarea mării, ori aerul ozonat al muntelui, oamenii din lumea artei care, nu au plecat în concedii, încearcă şi reuşesc să ducă misiunea lor nobilă de formare şi informare.

Mă gândesc acum la specialiştii din cadrul Muzeului de artă vizuală de la Galaţi, cei care ne oferă o nouă expoziţie de valoare, de data aceasta din domeniul sculpturii intitulată semnifictiv ,, Orizonturi spirituale,,.

Muzeograful Alexandru Pamfil ne introduce în context: „Privind evoluţia sculpturii româneşti distingem mai multe generaţii de sculptori. Din prima, Ion Georgescu este prezent în expoziţia de bază a Muzeului de Artă Vizuală Galaţi alături de cei din a treia generaţie reprezentată de Dimitrie Paciurea căruia îi putem asocia prin participarea la mişcarea de avangardă pe Miliţa Petraşcu, Irina Codreanu şi Cornel Medrea. A patra generaţie sunt elevii lui Dimitrie Paciurea: Ion Jalea, Oscar Han, Constantin Baraschi, Ion Irimescu, Iosif Fekete, Ion Vlasiu şi Gheorghe Anghel. Urmând exemplul lui Constantin Brâncuşi după 1964 a apărut o generaţie de sculptori ca: George Apostu, Gheorghe Iliescu-Călineşti, Ovidiu Maitec, Paul Vasilescu, Vasile Gorguz, Neculai Păduraru, Constantin Popovici, Mircea Spătaru, Adrian Popovici, Vida Gheza, Iulia Oniţă, Grigore Patrichi-Smulţi, Mihai Buculei, Horia Flămându, Ioana Kassargian, Gabriela Manole-Adoc, Victor Roman, Mircea Ştefănescu, Mihai Mihai, Idel Ianchelevici, Tiron Napoleon, Aurel Vlad, Mircea Roman, Paul Cristian Bedivan. Aceştia alături de alte personalităţi au creat punctele de plecare ale sculpturii secolului XXI prin diversificarea creaţiei lor într-o bogăţie de stiluri, metode şi lucrări.  Sculptorii menţionaţi până acum au lucrări în colecţia Muzeului de Artă Vizuală Galaţi dar nu toţi sunt reprezentaţi în expoziţia permanentă. Mai sunt sculptori ca: George Apostu, Gheorghe Iliescu-Călineşti, Paul Vasilescu, Ion Vlasiu, Emil Mereanu, Neculai Păduraru, Constantin Popovici, Adrian Popovici, Mircea Spătaru, Iulia Oniţă, Ion Vlad, Peter Iacobi, Ion Iancuţ, Grigore Patrichi-Smulţi, Mihai Buculei, Adrian Popovici, Vasile Mihai Istudor, Nicolae Şaptefraţi, Georgeta Caragiu-Gheorghiţă, Gabriela Manole-Adoc, Marcel Guguianu, Peter Jecza, Eugen Gocan, Ingo Glass, Silviu Catargiu, Marcel Grosu, Vasile Onuţ, Gheorghe Turcu, Gheorghe Terescenco, etc., ale căror lucrări merită aduse în atenţia iubitorilor de artă plastică. Creația lor este o adevărată mărturie a talentului, libertăţii de creaţie şi inovării în sculptura românească”.

Pentru a avea o imagine şi mai clară despre conţinutul acestei expoziţi aparte, din multe puncte de vedere, vă oferim lista lucrărilor.

GABRIELA MANOLE-ADOC, La plajă  ciment, 25 x 60 x 20 cm

GABRIELA MANOLE-ADOC, Pești, metal, 43 x 86 x 7 cm

RADU AFTENIE, Van Gogh, lemn, 45 x 22 x 27 cm

GEORGE APOSTU, Nud lemn, 125 x 40 x 40 cm

LIANA AXINTE, Pace tinerei feme, pământ ars, 61 x 41 x 35 cm

PAUL CRISTIAN BEDIVAN, Păzitorul cărților, tehnică mixtă, 38 x 25 x 20 cm

SILVIU CATARGIU, Compoziție, lemn, 97 x 12 x 12 cm

ION CONDIESCU, Indicator, lemn, 45x40x51 cm

VASILE CONDURACHE, Maternitate, lemn, 50 x 30 x 25 cm

BELA CRIȘAN, Figură culcată, lemn, 21 x 53 x 15 cm

FLORICA IOAN, Portret de copil, bronz, 35 x 18 x 21 cm

ION IRIMESCU, Aranda, bronz, 53 x 53 x 23 cm

VASILE MIHAI ISTUDOR, Bunica, bronz, 40 x 19 x 25 cm

DUMITRU JURAVLE, Domnița Ralu, marmură, 28 x 18 x 16 cm

ION LUCIAN MURNU, Tors, piatră, 53 x 13 x 12,5 cm

ALEXANDRU NANCU, Sacrificiu, bronz, 26,5 x 29,9 x 9 cm

IULIA ONIȚĂ, Ana Ipătescu, bronz, 28 x 29 x 31 cm

IULIA ONIȚĂ, Portret, bronz, 30 x 27 x 17 cm

IULIA ONIȚĂ, Tors, bronz, 55 x 28 x 25 cm

DUMITRU PASIMA,  Sportivi, bronz, 64 x 60 x 21 cm

GRIGORE PATRICHI-SMULȚI, Tors, bronz, 26 x 14 x 10 cm

ADRIAN POPOVICI , Portret, lemn, 32 x 20 x 20 cm

CONSTANTIN POPOVICI, Obsesia, fier sudat, 55 x 100 x 5 cm

CARMEN RRĂCHIȚEANU, Tors de femeie, piatră, 32 x 9 x 11 cm

GHEORGHE TERESCENCO, Preludiu pentru, lemn, 94 x 41 x 20 cm

VASILE SOPONARIU, Pasăre, lemn, 78 x 55 x 28 cm

ALEXANDRU ȚIPOIA, Obiect, bronz, 50 x 15 x 15 cm

NAPOLEON TIRON, Dăruire, lemn, 44 x 26 x 26 cm

GHEORGHE TURCU, Theodor Pallady, lemn, 73 x 55 x 40 cm

IULIANA TURCU, Compoziție, lemn, 46 x 62 x 34 cm

IULIANA TURCU, Legendă, piatră, 45 x 31 x 30.

Vreau să subliniez, la final, profesionalismul oamenilor din muzeu conduşi competent şi cu har de managerul Dan Basarab Nanu şi Gabriela Toma, director adjunct economic. Muzeografii locului sunt Mariana Cocoş, Eduard Constandache, Gheorghe Miron, Alexandru Pamfil, Liviu Adrian Sandu şi Anca Tofan.

Calde mulţumiri tuturor pentru ce au lucrat îndelung pentru a oferi lucruri de calitate pentru oamenii din Galaţi, dar şi pentru cei veniţi din alte părţi pentru a vedea aspecte relevante ale artelor vizuale româneşti contemporane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri