Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel au lansat luni un apel președinților rus și ucrainean, Vladimir Putin și Petro Poroșenko, la respectarea încetării focului în estul Ucrainei, unde ‘situația securității nu s-a ameliorat semnificativ’, transmite AFP.
”Le cerem acum președintelui Putin și președintelui Poroșenko să-și respecte deplin angajamentele, să susțină din nou public încetarea focului și să garanteze că militarii și personalul desfășurat în teren primesc instrucțiunile adecvate”, au cerut cei doi lideri, potrivit unui comunicat de presă al Palatului Elysée, informează Agerpres.
La 22 august, liderii francez, german, rus și ucrainean — așa-numitul ‘format Normandia’ — au cerut o încetare a focului în estul Ucrainei în vederea începerii anului școlar, prevăzută pentru data de 1 septembrie.
”Misiunea de observare a OSCE în Ucraina continuă să consemneze amenințări la adresa personalului său și restricții în libertatea sa de mișcare, în special în zonele neguvernamentale”, au subliniat președintele francez și cancelarul german.
Aceștia s-au pronunțat și pentru o cooperare mai bună cu Centrul comun de control și coordonare (JCCC) cu privire la luptele în desfășurare și pentru asigurarea unui acces sigur și fără obstacole pentru Misiunea de observare a OSCE în Ucraina.
Conflictul din estul Ucrainei s-a soldat cu peste 10.000 de morți începând din aprilie 2014. Acordurile de pace semnate la Minsk în februarie 2015 au dus la o încetare a luptelor în cele mai multe zone disputate, dar violențele au continuat constant de-a lungul liniei de demarcație.