Un avion militar rus, fără arme la bord, a survolat miercuri Capitoliul, Pentagonul, Agenția Centrală de Informații (CIA) și baza Andrews la o altitudine joasă, în cadrul Tratatului internațional ‘Cer deschis’, care le permite militarilor din Rusia și SUA să efectueze inspecții aeriene reciproce, transmite CNN.

Un avion Tu-154 al forțelor aeriene militare ruse a survolat miercuri după-amiază la o altitudine de aproximativ 1.100 metri centrul Washingtonului și baza aeriană Andrews din Maryland, potrivit site-ului Flightradar24, scrie Agerpres. Avionul rus a fost autorizat să intre în P-56, spațiul aerian cu grad ridicat de securizare din jurul Casei Albe.

Un al doilea zbor al aceluiași avion era planificat miercuri între orele 17:00 și 18:00, avionul rus urmând să survoleze aeroportul din Bedminster, statul New Jersey, unde președintele Donald Trump se află în vacanță, potrivit celor doi responsabili familiarizați cu zborul aprobat de guvernul SUA.

O sursă din cadrul forțelor de ordine americane a declarat pentru CNN că avionul rus a survolat de asemenea Camp David, reședința prezidențială din munții Catoctin, Trump National Golf Course din statul Virginia și Mount Weather, unde se află unul dintre buncărele secrete al guvernului SUA.

Una din sursele citate de CNN susține că acest zbor de inspecție aeriană, cât și avionul în sine ar putea colecta diferite informații operative.

În virtutea Tratatului ‘Cer deschis’, în vigoare din 2002, au fost efectuate peste 1.200 de zboruri de inspecție aeriană, ceea ce contribuie la verificarea respectării acordurilor privind controlul armamentului, potrivit Agenției SUA pentru reducerea amenințărilor din domeniul apărării (DTRA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 7 =