Caută
Close this search box.

Ungaria nu renunță la opoziţia împotriva cotelor obligatorii pentru imigranţi, și acuză UE de ”standard duble”

Guvernul Ungariei nu va renunţa la opoziţia faţă de introducerea cotelor europene obligatorii pentru imigranţi, a declarat miercuri secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiţiei de la Budapesta, Krisztian Kecsmar, relatează agenţia MTI.

Kecsmar a vorbit după ce guvernul a trimis un răspuns către Comisia Europeană, care a lansat procedura de infringement împotriva Ungariei pe această temă.

În scrisoarea trimisă la Bruxelles, guvernul de la Budapesta obiectează împotriva „aplicarea unor standarde duble” de către Comisie şi faţă de „termene limită neobişnuit de rapide” stabilite pentru ca Ungaria să acţioneze, a anunţat secretarul de stat ungar.

Krisztian Kecsmar susţine că, deşi „aproape niciun” stat membru al UE nu a respectat decizia comunităţii privind cotele, Comisia Europeană a iniţiat proceduri doar împotriva a trei ţări. Oficialul ungar a adăugat că nici măcar acei membri ai UE care au votat în favoarea deciziei nu au respectat-o.

Guvernul ungar este angajat „să aplice voinţa alegătorilor”, a subliniat secretarul de stat pentru Justiţie, iar „identitatea naţională, suveranitatea naţională şi principiul unui tratament egal sunt valori fundamentale”.

La 13 iunie, Comisia Europeană a lansat procedurile de infringement împotriva Cehiei, Ungariei şi Poloniei, pentru faptul că nu au acceptat refugiaţi în cadrul planului comun de relocare a acestora.

Planul de relocare a 160.000 de refugiaţi din Italia şi Grecia în alte ţări europene, în decurs de doi ani, a fost aprobat de UE în septembrie 2015, printr-un vot cu majoritate calificată. Dar până în prezent au fost relocate puţin peste 20.000 de persoane, iar Cehia, Ungaria şi Polonia nu au primit niciun refugiat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri