Caută
Close this search box.

Casa Poporului creşte!

Agenţia Spaţiala Europeană (ESA) a făcut publică o imagine care surprinde mişcări milimetrice ale Palatului Parlamentului şi a drumurilor din vecinătate. Datele radar culese de sateliţii aflaţi la sute de kilometri altitudine au fost procesate de compania românească ASRC – Advanced Studies and Research Center.

În imagine, punctele albastre indică zone care se ridică, în timp ce punctele roşii zone care se scufundă. Datele radar prezentate provin din observaţii efectuate în perioada 2011-2014. Acestea au fost realizate cu ajutorul Persistent Scatterer Interferometry (PSI), o metodă care poate detecta şi monitoriza mişcări pe suprafeţe intinse cu o precizie foarte mare. Tehnica funcţionează cel mai bine asupra structurilor solide, precum clădiri, drumuri şi căi ferate şi poate evidenţia puncte slabe ale acestor structuri.

Imaginea publicată de ESA a fost produsă de ASRC (Advanced Studies and Research Center), o companie românească specializată în procesarea şi interpretarea datelor din spectrul optic şi radar pentru publicul larg sau pentru clienţi la nivel global.

”Pământul este o planetă vie, se mişcă permanent. Ca atare, nu este nimic ieşit din comun în faptul că platoul dinspre Drumul Taberei, inclusiv locul unde se află acum Palatul Parlamentului, creşte câţiva milimetri anual şi, peste milioane de ani, acolo va fi un munte. Zona Berceni, în schimb, se scufundă anual câţiva milimetri, iar acolo va fi o mare depresiuen”, ne-a spus seismologul Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului pentru Fizica Pământului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri