Autoturismul Dacia a căpătat din ce în ce mai multă notorietate în vestul Europei, reușind să crească numărul înmatriculărilor, în Germania, cu 26,2% în primele opt luni ale acestui an.

Cu această evoluţie, printr-o creștere la 43.471 de unităţi, pe o piaţă care a avansat cu 2,9%, la 2,32 milioane de autoturisme, Dacia a consemnat în intervalul ianuarie-august o cotă de piaţă de 1,9% în Germania, potrivit datelor publicate marţi de autoritatea germană pentru transporturi auto – KBA, citate de Digi24.

Înmatriculările de autoturisme Dacia au crescut în luna august cu 31,2%, la 6.437 unităţi, conferind mărcii o cotă de piaţă de 2,5%.

Pe piaţa germană, în luna august a avut loc o creştere de 3,5% a înregistrărilor de autoturisme, la 253.679 de unităţi.

În 2016, înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,3%,la 49.124 de unităţi, pe o piaţă care a avansat cu 4,5%, la peste 3,35 milioane de autoturisme. Dacia a consemnat în 2016 o cotă de 1,5% pe piaţa germană.

În Franţa, înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au crescut cu 5% în primele opt luni ale anului, la 80.388 de unităţi, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 5,78%, în timp ce piaţa a avansat cu 4,2%, la 1,39 milioane de unităţi, arată datele publicate la sfârşitul săptămânii trecute de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA). În luna august, înmatriculările de autoturisme Dacia pe piaţa franceză au urcat cu 21,8%, la 7.792 unităţi, iar cota de piaţă a fost de 7,25%.

În 2016, înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au avansat cu 13,4% în 2016, la 110.529 unităţi, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 5,48%, în timp ce piaţa a crescut cu 5,1%, la 2,015 milioane de unităţi.

La nivel mondial, vânzările totale ale Dacia au avansat cu 6% în 2016, de la 550.939 de vehicule în urmă cu un an la 584.219 unităţi în 2016. Dacia a înregistrat o creştere de 6,1% a vânzărilor de autoturisme, la un nivel record de 542.542 de unităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 8 =