Caută
Close this search box.

Trump și Merkel: ONU trebuie să sancționeze mai drastic Coreea de Nord

Cancelarul german Angela Merkel și președintele american Donald Trump au convenit rapid, într-o convorbire telefonică purtată luni, asupra necesității unor sancțiuni mai dure din partea ONU împotriva Coreei de Nord, informează Reuters.

„Cei doi au fost de acord că testarea unei bombe cu hidrogen reprezintă o escaladare nouă și inacceptabilă din partea regimului nord-coreean”, a declarat Steffen Seibert, purtător de cuvânt al guvernului german. Cancelarul și președintele au fost de părere că presiunile comunității internaționale împotriva conducerii de la Phenian trebuie să continue, iar Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite trebuie să adopte rapid noi sancțiuni, mai stricte.

Merkel i-a comunicat lui Trump intenția Germaniei de a insista pentru măsuri mai dure împotriva Coreei de Nord din partea Uniunii Europene. „Scopul este de a descuraja Coreea de Nord să încalce legislația internațională și de a obține o soluție pașnică pentru conflict”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Tot luni, Angela Merkel a condamnat Coreea de Nord pentru cel mai recent test nuclear și într-o convorbire cu președintele sud-coreean Moon Jae-in.

Donald Trump își dăduse deja acordul pentru anularea limitei de greutate a încărcăturii rachetelor sud-coreene, pentru a permite lovituri mai puternice împotriva nord-coreenilor, în cazul unui conflict. Luni, ambasadoarea americană la Națiunile Unite, Nikki Haley, a apreciat că regimul de la Phenian „a pălmuit peste față pe toată lumea” și „cere războiul”.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze lunea viitoare noi sancțiuni împotriva Coreei de Nord, a declarat Haley. Conținutul viitoarei rezoluții va fi dezbătut săptămâna aceasta, dar încă nu se cunoaște poziția Moscovei și a Beijingului, care au făcut apeluri la calm după testarea bombei cu hidrogen nord-coreene, duminica trecută. Ca membri permanenți ai Consiliului, Regatul Unit și Franța susțin poziția Statelor Unite, care au cerut „cele mai puternice măsuri posibile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri