Volkswagen a decis să suspende procedurile pentru vânzarea producătorului italian de motociclete Ducati, o tranzacție estimată la 1,5 miliarde de euro, din cauza rezistenței venite din partea sindicatelor din Germania, precum și a divergențelor interne cu privire la strategia grupului, informează Reuters citând surse din interiorul grupului.

Ducati este deținut de Audi, marca de lux din cadrul grupului Volkswagen, care are unele divergențe cu firma mamă privind strategia grupului. În plus, o decizie privind vânzarea Ducati trebuie aprobată de Consiliul de supervizare de la Volkswagen, în cadrul căruia jumătate din cele 20 de locuri sunt ocupate de reprezentanții sindicali, care s-au opus vehement acestei vânzări, indiferent de preț.

Potrivit surselor citate, Volkswagen i-a informat pe cei cinci ofertanți potențiali să nu facă oferte angajante pentru producătorul italian de motociclete, pe care l-a scos la vânzare în luna aprilie a acestui an, în ideea de a strânge fondurile necesare cu care să poată realiza o schimbare de strategie de direcție spre vehiculele electrice și serviciile de mobilitate. Potențialii ofertanți și-au exprimat suprinderea și mânia față de modul în care s-a derulat procesul de vânzare a Ducati, pentru care erau gata să plătească până la 1,5 miliarde de euro, potrivit Reuters citat de Agerpres.

Familia Benetton, firma americană Polaris Industries și Investindustrial, fostul proprietar al Ducati, au ajuns în etapa finală a procesului de depunere de oferte, la fel ca și fondurile de investiții Bain Capital și PAI Partners. Ofertele depuse pentru Ducati au variat între 1,3 și 1,5 miliarde de euro, adică de peste 13 ori mai mult decât veniturile de bază ale Ducati în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro.

Conform planurilor anterioare, ofertele angajante pentru Ducati urmau să fie formulate în luna octombrie pentru ca procesul să se finalizeze în acest an.

„În stadiul actual, este puțin probabil ca discuțiile să fie reluate în acest an. Există încă divergențe între Volkswagen și Audi care trebuie rezolvate, iar sindicatele sunt departe de a susține o vânzare”, a declarat una dintre surse.

Luna trecută, directorul responsabil pentru strategie de la VW, Thomas Sedran, a afirmat că grupul german este concentrat mai mult pe tranziția spre autovehiculele electrice și serviciile de transport decât pe o posibilă vânzare a mărcii de motociclete Ducati sau a producătorului de transmisii Renk.

Analiștii și bancherii se așteptau ca cel mai mare constructor auto din Europa să vândă în curând active pentru a putea acoperi costul scandalului manipulării emisiilor poluante, scandal care a costat deja compania aproximativ 25 de miliarde de dolari.

Cu toate acestea, Thomas Sedran a precizat că Volkswagen nu se grăbește să vândă din active, mai ales având în vedere performanțele financiare solide ale companiei, în pofida scandalului „dieselgate”.

Foto: motorcyclenews.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 5 =