Caută
Close this search box.

Cutremur de 3 grade pe Richter în județul Buzău și de 2,5 în județul Sălaj

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la ora 0:50, în județul Buzău, zona seismică Vrancea, iar luni dimineața, la ora 6:22, a avut loc un seism de 2,5 grade în județul Sălaj, zona Transilvaniei, potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Primul seism s-a produs la o adâncime de 128,1 kilometri, în apropierea orașelor: Nehoiu (1 km), Vălenii de Munte(36 km), Întorsura Buzăului (39 km), Slănic (43 km) și Urlați (43 km), iar cel de-al doilea a avut loc la o adâncime de numai 5 kilometri. Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Tîrgu Lăpuș (16 km), Dej (18 km), Gherla (30 km), Cavnic (35 km) și Baia Sprie (39 km).

În luna septembrie s-au produs în România opt cutremure cu magnitudini între 2 și 3,5 grade pe Richter, în timp ce în luna august au avut loc patru cutremure cu magnitudini peste 4, cel mai mare având 4,9 grade pe Richter.

Cea mai puternică mișcare seismică din acest an s-a produs în data de 8 februarie, în județul Buzău, la ora 17:08, și a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, cutremurul fiind resimțit și la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri