Caută
Close this search box.

Alți 157 de refugiați, din care 56 copii, recuperați din Marea Neagră

Peste 150 de migranţi care pluteau în derivă în Marea Neagră, la câţiva zeci de kilometri de ţărm, au fost recuperaţi de poliţiştii de Frontieră şi aduşi azi-nopate în şantierul naval Midia. 56 dintre refugiaţi sunt copii.

„Marea a fost foarte agitată, vânt puternic, mare gradul 5 valuri în larg, în acea zonă cu valuri de peste 2 metri și jumătate. Persoanele care se aflau pe această ambarcațiune în mod constat s-au aflat într-o stare de pericol de înec, de scufundare a ambarcațiunii. S-au făcut eforturi deosebite pentru a aduce ambarcațiunea la mal”, spune Laurenţiu-Cristian Cicu, Poliţia de Frontiera.

Cei peste 150 de migranți au fost aduși la sediul din Constanța al Gărzii de Coastă. Ei vor sta aici până se va decide parcursul acestor persoane, din Iran si Iraq.

Misiunea de salvare a migranților a fost una dificilă din cauza vremii. Într-un final însă s-a reușit remorcarea ambarcațiunii, pline până la refuz, cu ajutor unei nave comerciale pentru platformele petroliere.

Cei 150 de migranți au trecut printr-un filtru specific, au trecut și printr-un control medical. Nici o persoana nu a necesitat îngrijiri medicale.

Surda foto: evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri