“ Fiecare dintre noi avem zile în care decidem destine, câteodată salvăm vieţi, iar unii dintre noi pot proteja întreaga omenire. Cu toate astea, nu contam pentru nimeni, niciodată…Nu există om care să nu fi simţit pe pielea lui, cel puţin o dată în viaţă, acest trist adevăr”.Am citit pe coperta volumului „Trilogia lui Nice” – partea a doua, această opinie aautorului care, mărturisesc, m-a intrigat cu atât mai mult cu cât ea vine din partea unui tânar, care pe deasupra este şi corporatist, Florin Coman care este autorul „unei piese pentru corporatişti”, după cum stă scris pe afişul spectacolului, dramaturg care a publicat o trilogie cu un titlu provocator : ”Nice versus Nietzsche, Trilogia lui Nice – partea l “. Filosoful german Nietzsche a vorbit despre moartea lui Dumnezeu şi a prevăzut dizolvarea religiei, poate şi din acest motiv, unii interpreți ai scrierilor lui Nietzsche cred că a îmbrățișat nihilismul, a respins raționamentul filozofic şi a promovat o explorare literară a condiției umane şi nu s-a preocupat de obținerea adevărului prin cunoaștere, în sensul tradițional al termenului. Alții, dimpotrivă, apreciază că, în încercarea de a contracara creșterea nihilismului, el a încercat o regândire radicală, naturalistă a naturii existenței umane prin cunoaștere și moralitate.
Deci, Nice versus Nietzsche în versiune românească …întâi la Bucureşti , premiera a avut loc în noiembrie anul trecut când am scris cronica pe care o reiau mai jos şi mâine, 14 septembrie la teatrul Apollo din Paris. Sub titlul “Je suis personne” va fi prezentat acest spectacol încadrat în categoria teatrului neconvenţional .
Sunt în sala teatrului Elisabeta din Bucureşti şi aştept să înceapă spectacolul propus de organizatorii Turneului naţional ARTfel cu piesa „Eu! Nu contez!”.Dau un „search” pe Google şi aflu că este vorba despre: „O companie tânără care promovează cultura ALTfel şi susţine generaţia tânără de artişti talentaţi”.Fondatorii companiei ARTfel ( acelaşi Florin Coman, alături de Costică Roșoiu și Adelaida Florea) sunt, declară ei …altfel: nu doresc like-uri, aprecieri virtuale sauîndemnuri anoste de tipul : ”Bravo, țineți-o tot așa!”. Ei susțin arta de calitate, promovează tineri dramaturgi, scriitori, actori, muzicieni. Un tânăr care începe prin a salva destine, apoi vieţi, ajunge salveze întreaga omenire.Cu toate acestea, el nu contează pentru nimeni, niciodată… ” Trist motto ca să nu spun descurajator…Lumina se stinge şi, Marian Râlea, (deţinătorul premiului UNITER pentru cel mai bun actor) ne face părtaşi la actul teatral şi ne anunţă că va juca rolul principal într-o piesă cu subiect contemporan. El va fi „Iuda” care a fost Prim Ministru, apoi Ministru, înlăturat din funcţie pe motiv de trădare, diagnosticat cu probleme psihice, dar, primim asigurări ferme, nu e bolnav mintal cu adevărat, este doar victima unor permanente intenţii de compromitere din partea clasei politice. Mărturisesc că mă simt aproape confortabil, îmi sună cunoscut limbajul şi recunosc cu uşurinţă acest „gen” de acţiuni obişnuite în lumea politicienilor din totdeauna. Dar suntem la început, departe de miezul piesei şi nu mă las ademenită de jocul comparaţiilor, filosoful Nitsche e bine în lumea lui din secolul trecut, acum urmăresc firul acţiunii şi intenţia dramaturgul Florin Coman de a găsi soluţii pentru dilema propusă: contează sau nu contează propunerile adresate de tânăra generaţie societăţii… Pentru că vorbim despre drama unei moşteniri spirituale nefericite pe care părinţii şi bunicii au lăsat-o copiilor şi nepoţilor, apare şi drama ignorării şi, spre final, strigătul de revoltă al tinerilor care, din păcate, se iroseşte fără ecou în societatea actuală. Îl privesc pe Marian Râlea, bărbat aflat la vârsta deplinei maturităţi, un actor care a fermecat ani de zile spectatorii şi telespectatorii, interpretând cu o dăruire fără seamăn roluri de suflet şi pentru suflet, dobândind titlul de Magician în lumea copiilor dar şi a adulţilor care n-au uitat vorba lui Brâncuşi : „când nu mai suntem copii am murit demult” şi mă bucur că a acceptat provocarea propusă de autor şi a îmbrăcat „haina”controversată şi deloc agreabilă a omului politic contemporan…Cu blugii ieşiţi din modă, cu plovărul tras peste cămaşa cadrilată prea strâmtă pe burtă, purtând o ţinută ponosită, actorul se mişcă pe scenă sau printre spectatori cu dezinvoltura Maestrului care ne iniţiază în arta teatrală. Fardat doar cu propriile riduri, el aduce la rampă tristeţea omului obişnuit, a cetăţeanului de rând care încă se gândeşte că speranţa moare ultima. Spectacolul capătă treptat ritm, atmosfera devine mai caldă, comunicarea cu spectatorii creşte, scena e populată cu tot mai multe personaje – cele principale care poartă nume cu conotaţii biblice sau istorice, Iuda, Nice ( pronunţia te duce permanent cu gândul la filosoful Nietszche), apare şi grupul personajelor secundare, identificate generic ca : Tatăl, Fratele, Mama, Vecinul, acţiunea se îndreaptă într-o direcţie dificil de ghicit, se aprind spiritele, textul mustind de sensuri, scris cu talent şi vervă de Florin Coman devine din ce în ce mai ofertant pentru interpreţii care se mişcă cu repeziciune, îşi spun replicile cu vioiciune, apar şi dispar printre panourile decorului, mai exact în spațiul scenografic conceput de tânăra scenografă Mirela Maria Niculescu. Cu o tenacitate care aminteşte picătura chineazească, de-a lungul celor aproape două ore cât durează spectacolul, regizorul ne transmite mesajul care, la debutul acţiunii, pare a fi o şoaptă care, treptat, se transformă într-o voce de o acuitate supărătoare. Actorii trec în alt registru şi îşi spun replicile tare şi apăsat, uneori strident şi ne bombardează cu obsedanta frază plină de un amar subânţeles : „eu, nu contez! ” Povestea se derulează dintr-o suflare, urmând regulile implacabile ale vieţii care merge mai departe, timpul se scurge nemilos de repede, clepsidra se goleşte brusc, pentru tânărul Nice. El dispare pur şi simplu în inima pământului, ca să salveze Pământul. S-a sfârşit. Marian Râlea întoarce spre spectatori un obraz chinuit şi prin vocea lui, Iuda rosteşte, cu glas resemnat, ultima replică a piesei: ”Planeta a fost salvată! Dar pe noi, cine să ne mai salveze, acum? Marian Râlea cunoscut actor de compoziţie, s-a potrivit foarte bine rolului, a făcut o măiastră compoziţie actoricească. Magicianul şi-a respectat numele. Colegi de replică i-au fost actori cunoscuţi publicului bucureştean prin rolurile interpretate pe scenele Teatrului Naţional, Odeon, Teatrul Masca, etc. Actori consacraţi şi îi menţionăm pe: Anamaria Pâslaru, Sorin Dinculescu, Relu Poalelungi dar şi actori tineri: Antonio Tadeusz Mincă, Beatrice Rubică, Altan Safta Zecheria şi Ştefan Opreanu. Să vorbesc puţin despre Antonio Tadeusz Mincă, desemnat să-l întrupeze pe Nice. Un rol greu, poate cel mai greu rol ales din “partea” tânără a distribuţiei. Mult text, multe şi diverse stări sufleteşti, complexe sentimente de redat, de la începutul spectacolului până la ultima replică. Multe aşteptări din partea noastră faţă de tânărul actor care, ştiam că trebuie să pătrundă dincolo de epiderma fragilă a barbatului tânăr, marcat implacabil de un handicap fizic, să învingă starea de damnat pentru a-şi cîştiga dreptul la iubire. Un rol despre un învingător care striveşte “nu corola de lumini a lumii”, ci lacrima resemnării. În ciuda handicapului fizic vizibil, el aspiră la normalitate şi impune, până la final, un personaj credibil care poate salva omenirea. Un rol jucat într-un context real,dificil rol, interesantă interpretare! Mi-aş dori să port un dialog cu Antonio Tadeusz Mincă şi să-i dau posibillitatea ca într-un interviu, să povestească, în tihnă şi pe îndelete cum şi-a lucrat rolul. Se observă că a muncit intens, cred că a învăţat mult din această experienţă şi mai are, cu siguranţă, multe lucruri interesante de spus pe scenă. Ajungem cu comentariul la coloana sonoră live a spectacolului asigurată de Narcisa Băleanu la nai – în fapt o selecţie de teme din melodii populare, pe care a realizat-o împreună cu reprezentantul Filarmonicii “George Enescu”, regizorul musical Adrian Petrescu. O idee inedită de ilustrare sonoră a spectacolului, cu interpreta la vedere, fie pe scenă, fie undeva în sala de spectacol, sunetul tradiţionalului instrument e plăcut, emoţionant, costumaţia Narcisei Băleanu tot acest context ne reaminteşte că suntem în satul mioritic acolo unde s-a născut veşnicia, unde mai există tradiţii şi mai dăinuie speranţa că, omul sfinţeşte locul.
“Eu! Nu contez!” în regia lui Costel Stoica este spectacol care contează, care va fi prezentat spectatorilor din capitala Franţei, mâine 14 septembrie 2017 la Teatrul Apollo. Să le urăm succes şi, la la întoarcere, să-i aşteptam cu impresii!
