Caută
Close this search box.

Mihai Goțiu va depune plângere penală împotriva lui Mirel Palada

Senatorul USR Mihai Goțiu a declarat că va depune joi sau vineri plângere penală împotriva sociologului Mirel Palada și a precizat că din primele analize efectuate la IML rezultă că a fost agresat de fostul purtător de cuvânt al Guvernului Victor Ponta.

„Acum va urma depunerea plângerii penale. (…) Probabil, săptămâna viitoare o să iau și certificatul medico-legal, se va elibera și voi merge mai departe. Consider că chiar și în acest caz justiția trebuie să-și urmeze cursul, oamenii trebuie să capete încredere în justiție și cred că este un caz mediatizat, așa încât nu voi face decât ceea ce am făcut și când am venit în Parlament. Nu știu dacă voi ajunge chiar astăzi, să văd exact care sunt procedurile, care e secția competentă, cea care ține de unde a avut loc agresiunea, dar, nefiind din București, nu știu care e. Și în funcție de programul zilei de astăzi voi ajunge astăzi sau mâine să depun plângerea, o să vă anunț”, a declarat Mihai Goțiu la ieșirea de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Întrebat ce relevă analizele pe care le-a făcut la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, Goțiu a spus: „Analizele constată faptul că a avut loc agresiunea, sunt leziunile la buză și la picior, nu e ceva grav, dar fac dovada agresiunii”.

Senatorul USR a vorbit despre modul în care a avut loc incidentul de miercuri seară din platoul postului B1Tv.

„Era în pauza de publicitate. (…) În prima parte (a talk-show-ului moderat de Nadia Ciurlin — n.r.) am avut mai multe discuții în contradictoriu, tensionate, dar nu mult peste media unor alte emisiuni de televiziune la care am participat, dar domnul Palada intervenea în mod constant peste ceea ce aveam eu de spus când eram întrebat. L-am rugat să mă lase în pace să termin ce am de spus, a treia oară sau a patra oară când a intrat peste mine am spus că unul dintre motivele pentru care am intrat în politică este din faptul că m-am săturat de asemenea politicieni nesimțiți care nu te lasă să vorbești (…) În pauză a spus ca nu care cumva să mai îndrăznesc să-l fac nesimțit, deși eu mă refeream la comportamentul dânsului, nu la el ca persoană. Nu mai țin exact minte cum a formulat, era ceva de genul că după emisiune o să văd eu sau așa ceva. Am zis: domne’, dacă veți continua să mă întrerupeți și să nu mă lăsați să vorbesc, o să spun că e un comportament nesimțit, asta este definiția de dicționar. (…) S-a ridicat, m-a lovit cu pumnul în gură, cei din studio, de la camere, de la pază, au intervenit, l-au scos, l-au dus din zonă, l-au scos din studio”, a afirmat Goțiu.

Goțiu a spus că, ulterior, nu a mai vorbit cu Palada.

„Nu, nu văd ce aș putea vorbi cu domnia sa. El are niște explicații de dat cetățenilor români, pentru că a fost unul dintre cei care au asigurat interfața Guvernului cu cetățenii, a fost plătit din bani publici, într-o perioadă în care poate că atunci jurnaliști se gândeau că glumește când transmitea diferite amenințări la adresa lor pe Facebook și așa mai departe. Se pare că nu glumea deloc, ci este un personaj dispus să-și desfășoare activitatea politică cu pumnul. Asta e politica în România. Din păcate, nu gestul lui Mirel Palada mă doare cel mai mult, ci aseară, când eram la Spitalul de urgență, mărturisirea medicului de gardă care mi-a spus că se gândește serios să plece din România. Ăsta este lucrul care mă doare, nu pentru că am fost eu lovit, ci pentru că asta este starea în care România a fost adusă de clasa politică autohtonă”, a spus Goțiu.

Senatorul USR a adăugat că, „din fericire” pe parcursul nopții trecute a primit „reacții incredibile de la colegi, de la prieteni, pe sms, pe Facebook, Whatsapp”.

„Au curs zeci, sute de mesaje, mi s-a descărcat telefonul. (…) Chiar mi-au dat lacrimile la modul propriu pentru că am simțit toată această susținere, solidaritate. Și, mi-am zis: da, cred că avem o șansă să schimbăm ceva în țara asta dacă vom continua împreună și dacă toți cei care mi-au trimis mesaje se vor implica și ei în schimbarea României „, a spus Goțiu.

El a precizat că nu-și va retrage plângerea penală în cazul în care Palada își va cere scuze. „Nu, nu-mi voi retrage această plângere penală, pentru că, încă o dată spun, jignirea nu este la adresa mea, este la adresa cetățenilor României, a ocupat o funcție publică”.

„Ar trebui să văd că vine din partea cetățenilor români o cerere masivă de a-mi retrage plângerea și atunci poate că o voi face. Dar cred că în momentul acesta oamenii vor să vadă că legea se aplică în România”, a mai spus Goțiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri