Caută
Close this search box.

Lege anti-birocrație: autoritatea ”consimte tacit”, dacă nu răspunde solicitării în 30 de zile

Deputatul Marius Bodea a iniţiat un proiect de lege anti-birocrație pentru consimţământul tacit din partea statului în relaţia cu persoanele fizice sau juridice, dacă acesta nu răspunde la orice solicitare în maximum 30 zile.

Propunerea legislativă are în vedere simplificarea circuitului birocratic și, astfel, reducerea barierelor din calea demarării și dezvoltării de afaceri, prin simplificarea procedurilor actuale vizând obținerea avizelor/aprobărilor/certificărilor emise de agenții și instituții publice. Se preconizează dinamizarea activității economice cu efecte pozitive asupra investițiilor, angajării forței de muncă și veniturilor colectate la buget.

Ce presupune, mai exact, acest proiect de lege:

  1. În cazul în care (o persoană fizică / microîntreprindere) solicită autorizația, avizul, certificarea conformității sau consimțământul autorității publice și a ordonatorilor de credite, instituția competentă este obligată să transmită acest aviz sau, după caz, refuzul de a-și da consimțământul, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării împreună cu documentația aferentă conform normelor legale.
  2. Termenul este întrerupt în situația în care autoritatea publică formulează cerere de modificare sau de completare a documentației aferente solicitării, justificate și transmise cu cel puțin 10 zile înainte de expirarea perioadei de 30 de zile. Autoritatea publică poate formula o asemenea cerere o singură dată. În acest caz, termenul de 30 de zile în care instituția publică trebuie să emită avizul sau, după caz, să respingă solicitarea ce i-a fost înaintată, curge de la data primirii documentației revizuite.
  3. Dacă în termenul anterior menționat solicitantul nu este informat în legătură cu acordul, avizul sau, după caz, respingerea cererii pe care a înaintat-o, se consideră că instituția publică în cauză și-a dat consimțământul tacit asupra solicitării care i-a fost înaintată.
  4. Dovada consimțământului tacit este reprezentată de solicitarea / cererea înaintată instituțiilor publice și înregistrată oficial cu cel puțin 30 de zile în urmă.
  5. Prevederile de mai sus se aplică tuturor instituțiilor publice competente, cu rol de reglementare, avizare, consimțământ în domenii precum protecția mediului, a patrimoniului cultural, sănătatea publică, siguranța alimentelor, construcții, urbanism.

România, pe locul 134 cu privirere la dificultatea birocratică

„Procedurile birocratice greoaie și numărul mare al acestora descurajează inițiativa antreprenorială şi îngreunează relaţia cetăţeanului cu administraţia. România este pe locul 134 într-un top realizat de Banca Mondială cu privirere la dificultatea birocratică pe care trebuie să o suporte antreprenorii, după Surinam, Mongolia, Kazahstan și Botswana. Patronatul Român a socotit 64 de instituţii si autorităţi de stat care pot amenda, bloca, suspenda activitatea unei societăţi comerciale. Amenzile sunt atat de mari încât de multe ori amendarea înseamnă închiderea firmei.

În Uniunea Europeană avem o medie de 75 de firme la mia de locuitori, în timp ce în România avem 40,2 firme la mia de locuitori (potrivit Institutului Naţional de Statistică, populaţia României este de 19,8 milioane de locuitori). În România există 21,3 de firme mici şi mijlocii la o mie de locuitori, media în UE fiind de 42,7 de firme. În fiecare an pleacă din țară aproximativ 200.000 de români, majoritatea adulți activi. Proiectul de lege pe care l-am initiat vizează simplificarea acestor proceduri în cazul microîntreprinderilor, adică a acelor firme pentru care povara birocratică este cea mai mare”, a spus Marius Bodea, deputat PNL şi iniţiatorul proiectului de lege.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri