Caută
Close this search box.

Klaus Iohannis, întâlnire la New York cu Donald Tusk și Jens Stoltenberg

Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a avut marți, în marja Adunării Generale a ONU, întâlniri cu omologii săi din Estonia, Kersti Kaljulaid, din Egipt, Abdel Fattah El Sisi, din Serbia, Aleksandar Vucic, dar și cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, discuțiile cu președintele Estoniei au vizat subiecte aflate pe agenda bilaterală, europeană, regională, din domeniul securității, context în care cei doi oficiali au evidențiat nivelul foarte bun al relației bilaterale, ce are premise de consolidare în continuare, în condițiile în care cele două țări au opinii similare în multe dosare europene și în ceea ce privește problematica de securitate.

Cei doi președinți și-au exprimat interesul pentru organizarea unor manifestări comune anul viitor pentru sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire și, respectiv, a 100 de ani de la declararea independenței Estoniei.

În ceea ce privește agenda europeană, președintele Iohannis a reiterat susținerea pentru activitatea desfășurată de Estonia în condițiile exercitării, pentru prima dată, a președinției Consiliului Uniunii Europene și a exprimat interesul ca Summitul Digital de la Tallinn, din 29 septembrie, la care va participa, să fie unul de succes, care să ducă la noi progrese la nivelul Uniunii Europene în acest domeniu.

În plan securitar, șeful statului a salutat progresul înregistrat în consolidarea posturii de apărare și descurajare a Flancului Estic al NATO. Cei doi șefi de stat au convenit ca România și Estonia să lucreze împreună pentru asigurarea succesului Summitului aliat din 2018, cu precădere pentru realizarea unei coerențe reale între prezența NATO în Nordul și respectiv în Sudul Flancului Estic. În acest sens, președintele Iohannis a apreciat importanța Formatului București pentru buna pregătire a Summitului Alianței de anul viitor.

Președintele Iohannis a mai avut în marja Adunării Generale ONU o întâlnire cu omologul sârb, căruia i-a reiterat invitația de a vizita România, pentru a adânci și dezvolta relațiile bilaterale, foarte importante, dintre cele două țări.

Șeful statului a avut întrevederi și cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, pentru a discuta teme curente ale agendei europene, și cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, care urmează să vină în România în luna octombrie, pentru convorbiri cu autoritățile române și participarea la Adunarea Parlamentară NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri