Caută
Close this search box.

Selena Gomez, designer pentru Puma

Cântăreața americană Selena Gomez va fi noua imagine dar și designerul unei colecții a mărcii de articole sportive Puma.

Selena este protagonista campaniei „Phenom” ce promovează noile încălțări sport ale mărcii Puma și va realiza totodată o colecție pentru aceasta, potrivit ziarului spaniol ABC citat de Agerpres.

„Să devin parte a familiei Puma este pentru mine foarte emoționant. Puma a schimbat regulile jocului în privința articolelor sportive și a modei. Este incredibil să vezi influența acestui stil și cultură și sunt emoționată că voi fi parte din aceasta”, a declarat cântăreața și actriță în vârstă de 25 de ani, într-un comunicat de presă.

„Sper să putem crea ceva special împreună”, a subliniat Selena Gomez.

Potrivit lui Adam Petrick, director de marketing la Puma, „Selena este autentică, creativă, talentată și o femeie fără teamă. Este tot ceea ce își doresc azi femeile și un exemplu de urmat”.

„În ultima vreme a demonstrat cât de puternică este cu adevărat. Cu onestitatea și naturalețea de a vorbi despre viața sa, precum boala lupus, a demonstrat o incredibilă încredere, echilibru și determinare pentru noi toți”, a adăugat Petrick.

„Selena este imaginea perfectă pentru Puma, pentru că nu-i este frică de provocările prezente în lume, ea luptă și perseverează și este exact ceea ce vrea să transmită Puma”, încheie comunicatul.

De curând, Selena Gomez a suferit un transplant de rinichi așa cum a dezvăluit pe contul său de Instagram — unde numără cei mai mulți followeri din lume (127 de milioane).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri