Caută
Close this search box.

Kovesi: A făcut parte din masonerie! Răspunsul șefului Inspecției Judiciare

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a confirmat, în interviul acordat Europa FM, că șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a făcut parte din Loja Masonică, lucru pe care nu l-a trecut în declarația de avere. Ancheta „in rem” a procurorilor anticorupție a fost închisă deoarece fapta s-a prescris.

Netejoru consideră, însă, că Laura Codruța Kovesi a încălcat „normele deontologice”, referindu-se la cauza sa.

Purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Alin Alexandru, a declarat, luni, că inspectorul șef Lucian Netejoru a contestat în instanță decizia DNA de clasare, drept pentru care cauza ar fi încă pe rol, iar procurorul-șef al DNA nu ar fi trebuit să se pronunțe în această cauză.

„Sunt împuternicit de inspectorul șef să vă comunic faptul că a formulat plângere la instanță împotriva soluției Direcției Naționale Anticorupție. În opinia inspectorului șef, orice apreciere venită din partea unui magistrat cu privire la o cauză aflată pe rol contravine normelor deontologice”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IJ.

Surse judiciare, citate de Agerpres, au arătat că Netejoru ar fi invocat, în contestația sa la decizia DNA, că faptele nu există, nu că s-ar fi prescris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri