Caută
Close this search box.

30.000 de militari NATO, în România, Bulgaria și Ungaria

30.000 de militari, din peste 20 state aliate și partenere NATO vor participa anul acesta la exercițiului Saber Guardian, care se va desfășura pe teritoriul României, Bulgariei și Ungariei. Exercițiul a fost anunțat ieri la Casa Albă.

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, împreună cu şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, și șeful Direcției Informații Militare, generalul-maior Marian Sima, a avut ieri o întrevedere, la Casa Albă, cu adjunctul consilierului prezidenţial pentru securitate naţională, Ricky Waddell.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la situația de securitate internațională și principalele provocări cu care se confruntă Alianța și cooperarea în domeniul apărării.

Partea română a reiterat agajamentul României de alocare a 2% din PIB pentru apărare în 2017, evidențiind că la nivel guvernamental există sprijin politic pentru menținerea acestui prag pentru următorii 10 ani.

Ministrul român a apreciat că această abordare va permite țării noastre sincronizarea dezvoltării capabilităților și inițierea simultană a contractelor multianuale și multiple de achiziții militare, în valoare de peste șase miliarde de dolari doar pentru următorii trei ani.

De asemenea, a fost menționată nevoia creșterii interoperabilității în cadrul Alianței, evidențiind importanța exercițiului Saber Guardian, desfășurat anul acesta pe teritoriul României, Bulgariei și Ungariei, cu o participare de peste 30.000 de militari, din peste 20 state aliate și partenere.

Astăzi, programul  delegației române va include întâlniri cu reprezentanți ai Congresului SUA și American-Romanian Business Council (AMRO).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri