Caută
Close this search box.

Acvila ”Arlie”, urmărită prin satelit, a plecat pe ruta România-Africa

Acvila țipătoare mică ”Arlie” a plecat în cea de-a cincea migrație monitorizată satelitar pe data de 12 septembrie 2017. Arlie este una din cele 19 acvile care au fost monitorizate prin satelit de ornitologii români în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei țipătoare mici în România”, proiect implementat de Societatea Ornitologică Română, Grupul Milvus și Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu.

Ruta acvilei în ultimele zile

Acvila a fost capturată în 2013, i s-au aplicat inele de identificare și un transmițător satelitar cu ajutorul căruia ornitologii monitorizează și ruta de migrație din România în Africa, dar și locurile de cuibărit și de hrană din România.

În anii precedenți, Arlie a plecat spre Africa tot în luna septembrie, cea mai timpurie fiind pe data de 8 septembrie (în anul 2015 ), iar cea mai târzie pe data de 18 septembrie (în anul 2014). Anul acesta, Arlie a plecat dis-de-dimineață, în intervalul orar 6,00-8,00 și a folosit aproape același traseu de migrație, dar cu o abatere de 15 kilometri.

Acvila ocolit Bucureștiul

De obicei trecea pe lângă sau chiar pe deasupra Capitalei, dar de data aceasta a ocolit-o. La ora 10 dimineața se afla deja în județul Prahova, în localitatea Lutu Roșu, de unde a plecat în județul Ialomița, în apropierea localității Borănești. În intervalul orar 12-14 a trecut granița în Bulgaria și a înnoptat în apropiere de localitatea Sarpovo. Prima zi a însemnat o migrație de 250 dekilometri, dintr-un total care se apropie de 12.500 de kilometri. Arlie migrează de obicei prin nu mai puțin de 17 țări (România, Bulgaria, Turcia, Siria, Liban, Israel, Egipt, Sudan, Etiopia, Sudanul de Sud, Uganda, Rwanda, Burundi, Tanzania, Zambia, Angola și Namibia) și 3 continente (Europa, Asia, Africa).

Flamingo la Ialomița

La o zi după plecarea acvilei Arlie, în județul Ialomița a fost observat un grup de șase păsări flamingo (Phoenicopterus roseus). Păsările se aflau pe lacul Fundata, la 25 de kilometri de Slobozia. Este un lac salmastru, așa cum sunt cele preferate de flamingi. Este prima observație a acestei specii în România, în 2017.

Anul trecut specia a fost observată de mai multe ori. În 2016, la Vadu, participanții la Expediția Națională SOR au descoperit 4 exemplare adulte, iar mai apoi au fost văzute altele și la Techirghiol și la Balta Albă. Observația din județul Ialomița a fost făcută de o echipă a SOR care revenea de la conferința de presă din Slobozia.

Păsările flamingo preferă habitatele cu întindere mare de apă de adâncime redusă, respectiv 30-50 cm, unde caută hrana în mâl cu ajutorul ciocului. Se hrănesc în special cu nevertebrate de toate genurile pe care le filtrează cu ciocul din mâlul de pe fundul lacurilor. Culoarea roz o capătă datorită cantității mari de carotenoizi pe care o dobândesc datorită consumului crustaceelor capturate de pe fundul lacurilor cu apă salmastră sau sărată. Lungimea corpului este de 120-145 cm, iar anvergura aripilor este de 140-165 cm, cu o masă corporală de 2,1- 4,1 kilograme.

 

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri