Caută
Close this search box.

Al doilea om din România s-a întâlnit cu coreenii. FOTO

Preşedintele Senatului, dl Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere, astăzi, 13 septembrie 2017, cu E.S. dl Kim Eun-joong, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Coreea în România.
Discuțiile au evidențiat interesul reciproc pentru consolidarea dialogului bilateral, în contextul  împlinirii a 7 ani de la semnarea Planului Comun de Acţiune pentru implementarea Parteneriatului Strategic, Republica Coreea fiind singura ţară din Asia cu care România a stabilit un astfel de parteneriat.
Dl Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat rolul important pe care îl are diplomaţia parlamentară în cadrul Parteneriatului Strategic, ca instrument de promovare a cooperării la nivel bilateral. Președintele Senatului a menţionat potenţialul investiţional semnificativ pe care România îl oferă în domenii precum: energie şi infrastructură, industria chimică şi cea constructoare de maşini, IT şi agricultură, precum şi interesul în creşterea exporturilor româneşti către piaţa coreeană, care să conducă la echilibrarea balanţei schimburilor comerciale bilaterale.
Ambele părți şi-au exprimat preocuparea cu privire la menţinerea păcii şi a securităţii în Peninsula Coreeană, condamnând testele nucleare şi cu rachete balistice de diferite tipuri efectuate de Republica Populară Democrată Coreeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri