„Are legătură cu doamna Socol. Știți că aici este un grup infracțional organizat, doamna Socol, domnul Onea (Lucian Onea, șeful DNA Ploiești — n.r.), încă vreo 2-3 când își aduce doamna Socol camarila și face niște denunțuri și s-au gândit ei așa frumos ieri să îmi sune copilul la școală și să îi spună că trebuie să vin în calitate de suspect la dumnealor astăzi”, a declarat Pătru.
În decembrie 2016, Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată de DNA Ploiești sub acuzația că a primit mită de la firma Siveco, constând în contravaloarea unui apartament și a unui autovehicul pentru a asigura derularea, în bune condiții, a unor contracte pe care compania le avea cu AEP.
Un răspuns
Nu stiu ce varsta are, cum arata la zi, dar din „picture” pare a fi- sau fost- foarte draguta, seamana putin cu Pamela din Dallas(Victoria principal), sau cu Sally Field fie in Smoky and the Bandit fie in -peste 15 ani mai tarziu- in Mrs. Doubtfire…Draguta, chiar frumoasa, dar -se pare- ea a preferat filmele cu duri, a preferat sa faca parte din distributia la „Mai periculoase decat barbatii”, sa speram ca Justitia isi va face datoria, si daca o dovedeste vinovata, sa fie si ea trimisa la o „ferma” locala, pentru 10 ani…