Caută
Close this search box.

Bodog, apostrofat de premier că achizițiile vaccinului antigripal bat pasul pe loc. Şefa Direcţiei Generale de Sănătate, demisă

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a decis joi demiterea Amaliei Şerban din funcţia de director general – Direcţia generală de asistenţă medicală si sănătate publică, din cauza întârzierilor înregistrate la procedura de achiziţie a vaccinului antigripal, se arată într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax.

Şefa Direcţiei Generale de Sănătate, demisă pentru întârzieri la achiziţonarea vaccinului antigripal

„Pe fondul întârzierilor înregistrate la procedura de achiziţie a vaccinului antigripal, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, anunţă astăzi demiterea din funcţie a doamnei Amalia Şerban, director general al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii”, transmite Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Premierul Mihai Tudose l-a apostrofat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, cu privire la achiziţia vaccinurilor antigripale, afirmând că ”în fiecare an jucăm în acelaşi film, cu manualele şi cu vaccinurile -începe licitaţia în ziua în care trebuie distribuţia”.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a răspuns că vaccinurile antigripale sunt în procedură de achiziţie.

„Cu câte tulpini, domnule ministru? Că am înţeles că sunt nişte vaccinuri cu trei tulpine şi unele cu patru tulpini”, a insistat Tudose.

„Este vaccinul care a fost recomandat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a răspuns ministrul Sănătăţii.

Mihai Tudose a insistat încă o dată, întrebând câte tulpini are vaccinul.

„Cred că trei tulpini. Este în procedură de achiziţie pentru persoanele care se găsesc internate în spital va fi prima tranşă de vaccinuri – la sfârşitul acestei luni. (…) Doar pentru persoanele aflate la risc. Celelalte urmează ca la sfârşitul lunii octombrie să se încheie procedura. (…) Am trimis Corpul de control la Direcţia de Sănătate Publică pentru a verifica care a fost motivul şi cine este răspunzător şi voi lua măsuri. Vaccinarea pentru antigripal începe la mijlocul lunii octombrie şi la sfârşitul lunii octombrie. Aşa este recomandarea venită de la OMS”, a răspuns Bodog.

Remarcile ministrului Sănătăţii au provocat reacţia premierului: „Nu vreţi controlul să vină după ce oamenii ăia nu mai lucrează la noi? Că eu cred că din martie puteau să-şi dea seama că vine octombrie. Hai să ne dea în judecată. Hai să ne asumăm şi lucrul acesta, domnule ministru. Nu se poate ca din din cauza la doi funcţionari care încep procedura în septembrie pentru octombrie să sufere o ţară, nu se poate aşa ceva”.

La finalul oportunităţilor de imagini rezervate presei, înainte ca jurnaliştii să iasă din sala de şedinţe, premierul a mai avut o intervenţie la adresa ministrului Sănătăţii.

”Dle ministru Bodog, chiar nu se poate aşa ceva. În fiecare an jucăm în acelaşi film, cu manualele şi cu vaccinurile – începe licitaţia în ziua în care trebuie distribuţia. De ce? Ca să o facem pe urgenţă, ca să ia altcineva… Păi de câte ori trebuie să o păţim? E funcţionar public, dar… Aveţi o mulţime de departamente în minister, poate e funcţionar public la lifturi, nu la achiziţii… Şi poate faceţi şi o sesizare la organele competente”, a mai spus premierul Mihai Tudose.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri