Cristian Tudor Popescu a fost exmatriculat în liceu. Un amănunt surprinzător din biografia jurnalistului, povestit chiar de el, pentru Digi24. „A fost vorba de un gest de solidaritate şi chiar a trebuit să insist, ca să fiu exmatriculat”, şi-a amintit Cristian Tudor Popescu.

Cum se făcea carte în anii 70?

CTP: Se făcea. În primul rând statutul profesorului şi al elevului erau diferite fundamental de cele de azi. Şi anul acesta avem manuale lipsă, în schimb avem compendii, ceea ce e pământul minţii. Nu ştiu unde se mai poate ajunge cu aceste aberaţii.

Întrebarea e de ce mereu, în fiecare an, avem situaţia asta în învăţământul românesc?

Eu cred că răspunsul e simplu şi sinistru: din pricina calităţii şcolare a politicienilor noştri. Persoanele care conduc România sunt nişte inşi după care au fugit profesorii cu notele proaste, sunt nişte absolvenţi de facultăţi particulare care, în România, sunt nişte escrocherii monstruoase. Sunt oameni care nu au nici un pic de consideraţie, dimpotrivă nutresc indiferenţă sau dispreţ pentru şcoală şi profesori. Nu-i interesează decât dacă pot scoate ceva capital politic, să ameţească lumea cu o mărire de salariu pentru profesori că să le mai astupe gura, dar aceşti oameni nu dau doi bani pe cunoaştere, pe şcoală, pe educaţie, pentru că ei n-au ajuns în funcţii pe baza rezultatelor lor şcolare deosebite.

Au fost nişte chiulangii, elevi mediocri care s-au strecurat prin sistemul de învăţământ şi au ţâşnit apoi în sistemul politic în frunte şi acum sunt senatori, deputaţi, miniştri. Dacă ar fi luaţi la bani mărunţi, aceşti oameni, care sunt sfătoşi, ne dau poveţe la TV, cu nişte teste simple la nivel de liceu ar fi măcel. De ce nu sunt manuale? Pentru că nu-i interesează, n-au treabă.

Dascălii va motivau în liceu?

-Eu chiar am prins profesori din generaţia interbelică formaţi în şcoala veche. (…) omul care mi-a schimbat mie viaţa, profesorul de matematică Florica Ionescu. Eu, până la începutul clasei a XI- a, am fost un elev aflat chiar în pragul corijenței la matematică. După ce am fost premiant an de an, venind la liceu, m-a apucat un soi de revoltă, dom’le, cât o să mai circul eu ca model exemplar cu coroniţă şi m-am golănit în mod premeditat, m-am derbedeit vreo doi ani.

La chimie am trecut pentru că a vorbit profesorul de sport, un mare handbalist, Nicula, cu doamna de chimie, i-a spus că sunt un băiat bun, dar că am luat multe mingi în cap că apăram, eram portar şi de aceea să mă treacă şi pe mine la chimie. Iar la matematică aproape mă lăsase corijent doamna Bulgaru şi într-a XI-a am început să facem matematică cu Florica Ionescu.

Eram obraznic, ignorant, agresiv, un imbecil. Când mă gândesc, dacă l-aş vedea pe elevul de atunci, l-aş lua la palme acum. Am fost obraznic în prima oră cu dânsa. Mi-a spus două, trei cuvinte şi şi-a aprins o ţigară în clasă, s-a dus la fereastră. Şocul a fost atât de mare pentru mine, încât din acea zi n-am mai conceput să vin la ora dânsei fără să fiu perfect. Să iau 10 pe linie. Aşa a început istoria care a dus după la Facultatea de Automatică, cea mai grea din Politehnică, cu matematică cât cuprinde, pentru că un om a intrat în viaţă mea într-un anume moment şi a reuşit să mi-o schimbe.

Sunt diferiţi profesorii azi?

-Sigur că sunt diferiţi. E şi vina lor, am văzut destui profesori care sunt şi ei rezultatul unui proces de învăţare, care ştiu ceva materie acolo unde au de predat pe domeniul lor, mulţi nu ştiu nici asta. Ce nu ştiu e pedagogie. Nu ştiu şi nici nu vor, nu mai au acea dorinţă a profesorului de tip vechi. Acei oameni doreau să te înveţe ceva şi erau fericiţi când vedeau licărind în ochii tăi un semn de înţelegere. După ce n-ai înţeles nu ştiu câtă vreme un lucru, dacă găseau o modalitate prin care să te facă să pricepi şi să nu mai uiţi şi simţeau în ochii tăi că ai priceput, erau fericiţi. Aşa ceva nu mai există azi.

Profesorii sunt dezinteresaţi, elevii sunt o masă inertă pentru ei, eventual mai selectează pe cei mai buni care oricum îşi fac treaba. E un fals asta cu olimpiadele cu care ne amăgim, pentru că şcoala trebuie să rezolve problemele elevilor din zona medie, nu a celor foarte buni.

E o scuză bună că au salarii mici?

-E o scuză, trebuie să-i înţelegem că au salarii foarte mici, când elevii de azi se trag de şireturi cu profesorii, se suie pe catedră, scuipă seminţe prin clase, n-au niciun fel de consideraţie faţă de profesori, e altă atmosferă. Păi nu erau de conceput aşa ceva, familiarităţi ca acum, între profesori şi elevi la liceul Mihai Viteazul. Să-ţi permiţi cu directorul Mişu Petrescu bancuri? Era de neimaginat aşa ceva. Nici nu trebuia cineva să te pună la punct pentru că nici nu-ţi venea. Acum atmosfera e degradată.

Poate şi relaţia părinte-copil?

-Sigur. Copiii vin aici de acasă, de la părinţi, cu anumite obiceiuri şi mai e ceva important: tehnologia. Acum îţi vine elevul din clasele mici cu telefonul la urechi. Aceste scule pe care ei doar le utilizează, habar n-au cum funcţionează, nu cunosc principiile care au dus la fabricarea unui telefon mobil de asemenea performanţe, dar faptul că au un astfel de telefon foarte scump pe care ei nu şi l-ar fi putut permite… Maşină…

Atitudinea elevului care vine acum de acasă e de superioritate faţă de profesor. Profesorul e un prăpădit, cu un salariu mic care vine să-i spună lui chestii de prin manuale de istorie, când el are iphone-ul, smartwatch-ul. Cu asta el e stăpân pe lumea asta. Se ajunge la un analfabetism de nouă generaţie. Un neo-anaflabetism. Dacă îi întrebi pe unul din copiii ăştia care nu pot să mai trăiască fără telefonul mobil să facă o adunare sau o înmulţire în binar, habar n-are şi prăpastia asta creşte continuu.

Şi profesorii sunt depăşiţi. Acum trebuie să facă nişte eforturi în condiţiile de informare ale elevului, uneori el te poate depăşi, să aibă informaţii mai puternice decât ale tale la ora de curs. De ambele părţi sunt probleme în clipa de faţă în a realiza o chimie, o relaţie puternică şi eficientă între elev şi profesor, aşa cum se putea cu 40 de ani în urmă.

De chiulit, chiuleaţi?

-Am mai chiulit. Până în clasa a XI-a am făcut boacăne multe. Am fost şi eliminat din liceu. A fost un episod uriaş. Împreună cu un coleg aveam ora de engleză cu Adina Atanasiu şi, pentru că acel coleg era foarte turbulent, a fost dat afară din oră. Eu am ridicat mâna şi am spus să mă dea şi pe mine afară, că eu nu pot să trăiesc fără colegul. Domnule, stai jos şi vezi-ţi de treabă, îmi spune doamna profesoară.

Eu am început să fac tot felul de măgării până am obţinut darea afară şi, cu colegul, ne-am dus un etaj mai jos la o profesoară tânără de matematică abia venită în liceu, am intrat peste ea la oră. ‘Bună ziua, ne-a trimis tovarăşul director să luăm catedra”. Asta, săraca, „cum să luaţi? Şi eu ce fac?” „Nu ştim, nu cunoaştem, noi suntem simpli executanţi. Dacă nu doriţi, noi ne ducem să raportăm la direcţiune”. Aveam nişte mutre, sobri că un castel de apă. S-a speriat săraca şi a spus „luaţi-o”. „Noi? Nu, tu, tu şi tu.” Noi conducem operaţiunile, nu căram noi catedra. Au scos nişte elevi catedra, au pus-o în faţă. Acum zic: „proptiţi-o în ușă!” Au proptit-o. Acum zic: „hai să jucăm fotbal!” Am fost tunşi, eliminaţi.

Citește tot interviul AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 6 =