Caută
Close this search box.

DRAMĂ în BISERICA ORTODOXĂ! S-a stins un mare preot și duhovnic. FOTO!

Biserica Ortodoxă Română a pierdut un eminent preot, profesor și duhovnic! Părintele Nicolae Necula, parohul Bisericii ”Icoanei„ a trecut la Domnul, la vârsta de 73 de ani!

Nicolae Necula s-a născut la data de 18 martie 1944 în comuna Nicolești (județul Buzău). A efectuat studii la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău (1959-1964), apoi la Institutul Teologic Universitar din București (1964-1968).

Și-a continuat studiile, urmând cursuri de doctorat între anii 1968-1971, în specialitatea „Liturgică, Pastorală și Artă creștină”. A absolvit și studii de specializare la Institutul de studii superioare copte din Cairo (1970-1971) și la Facultatea Valdeză de Teologie din Roma (1974-1975). A obținut titlul științific de doctor în teologie la Institutul Teologic din București, în anul 1977, cu teza Doctrina și viața religioasă a Bisericii Copte reflectate în textele ei liturgice (Rugăciuni și imne).

După absolvirea facultății, a lucrat ca pedagog la Seminarul Teologic din București (1971-1972), fiind transferat apoi în redacția Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (1972-1975). Din anul 1975, este cooptat în învățământul universitar la Institutul Teologic din București mai întâi ca asistent la secția practică (1975), ca lector încredințat cu suplinirea catedrei de drept bisericesc (1978-1981), apoi a celei de Liturgică și Pastorală (din 1982) și în cele din urmă ca profesor titular la Catedra de Liturgică și Pastorală (din 1984).

Hirotonit ca diacon (1975) și preot (1976), pr. prof. dr. Nicolae Necula a fost delegat la diferite întruniri ecumenice de peste hotare.

A fost decorat în februarie 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria G – „Cultele”, „în semn de apreciere deosebită pentru activitatea susținută în domeniul cultelor, pentru spiritul ecumenic și civic dovedit și pentru contribuția avută la întărirea legăturilor interconfesionale, de bună și pașnică conviețuire între toți oamenii”.

În anul 2000, prof. Nicolae Necula a fost ales în funcția de decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București. El și-a dat demisia din această funcție în iulie 2007, în urma acuzațiilor că ar fi abuzat de funcție pentru a schimba lucrarea de licență a fiului său. Acesta fusese convocat în săptămâna anterioară de către Colegiul de etică al Universității din București pentru a da explicații în legătura cu mai multe sesizări venite din partea unor cadre didactice de la Facultatea de Teologie, care îl acuzau pe decan că a contribuit la fraudarea licenței în favoarea fiului său.

El a fost acuzat că a participat la redactarea subiectelor de examen, deși legea interzice acest lucru pe motiv de incompatibilitate. În cadrul examenului de licență din data de 29 iunie 2007, fiul decanului a obținut nota 9,10. Unele cadre didactice din facultate (care nu il placeau prin invidia pozitiei pe care acesta cu bune merite o ocupa in conducerea facultatii) au decis sa susțina că decanul, împreună cu doi profesori au schimbat lucrarea scrisă inițial cu o alta. Universitatea București a anulat lucrarea de licență in urma amploarei scandalului iscat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri