Caută
Close this search box.

Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru: „Europa nu trebuie să joace după regulile lui Erdogan”

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a reiterat apelul la menținerea unor poziții echilibrate și responsabile în relația Uniunea Europeană – Turcia, în ciuda declarațiilor și acțiunilor președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan. Declarația eurodeputatului român vine în contextul celei mai recente dezbateri privind situația din Turcia, găzduită de plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în prezența Comisarului European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Avem astăzi în Turcia un sistem politic care consideră divergențele de opinie și criticile un rău absolut. Peste 160 de jurnaliști turci și cetățeni europeni au fost arestați. Mii de profesori universitari, membrii ai Academiei, sunt în închisoare, unii dintre ei fără a-și cunoaște măcar acuzațiile și fără a avea parte de un proces.

Bineînțeles, Parlamentul European nu poate accepta această situație. Însă, retorica președintelui Erdogan către unele state membre este în bună măsură pentru consumul domestic. De aceea mai bine ne abținem în a juca după regulile definite de Erdogan. În consecință, mă tem că perspectiva ruperii dialogului cu Turcia îi poate da acestuia noi argumente pentru a consolida statul autoritar pe care l-a început încă dinaintea loviturii de stat eșuată.

Dragi colegi, consider că trebuie să evităm deciziile pripite, emoționale sau electoraliste. Vă invit să reflectați și să menținem o poziție echilibrată și responsabilă a viitorului relațiilor strategice dintre Uniunea Europeană și Turcia. În acest sens salut poziția adoptată de majoritatea miniștrilor afacerilor externe la ultima reuniune CAGRE de la Tallinn, de săptămâna trecută.

Să nu uităm că Turcia a fost și rămâne un partener strategic al UE și al statelor membre, acum și în viitor. Turcia este o țară mare și importantă cu o societate civilă foarte activă, complexă și în bună măsură, pro-europeană. Procesul de lărgire ne-a permis să influențăm pozitiv parcursul acestei țări de-a lungul câtorva decenii. Ar fi o tragică eroare strategică să suspendăm podurile acum!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri