Caută
Close this search box.

Furtună puternică, dezlănțuită în vestul țării. Opt morți și 62 de răniți. VIDEO

UPDATE Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență confirmă că sunt opt morți și 62 de răniți după furtuna devastatoare din vestul României.

Natura continuă să lovească puternic vestul țării. O furtună puternică s-a dezlănţuit şi a făcut victime la Timişoara şi în tot judeţul Timiş. În numai 15 minute.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a confirmat pentru Digi24 că sunt cinci morți și 27 de răniți. Doi dintre răniți sunt copii în stare gravă şi sunt intubați.

Rafalele puternice de vânt au atins aproape 100 de km pe oră și au smuls copaci din rădăcini, au rupt fire de înaltă tensiune, astfel încât la acest moment se înregistrează pene de curent. Inclusiv ISU Timiș a rămas fără curent. Iar de pe clădirile istorice au fost smulse țigle și cărămizi.

Panoul din metal care semnalizează intrarea în Timișoara dinspre Lugoj a căzut peste cel puțin o mașină. Panourile au fost smulse din pământ cu tot cu structura de beton în care erau ancorate.

Un telespectator spune că este în vama Cenad, în judeţul Timiş, unde stă de o oră. Nu se poate trece în Ungaria.

„Am fost anunțați că s-a luat curentul și nu se știe când se dă drumul. Nu putem nici ieși, nici intra”, spune telespectatorul digi24.

Codul portocaliu de furtună puternică a fost extins până la ora 17.40 în mai multe zone din vestul țării. Este un front atmosferic ce vine dinspre sud-vest. Vor fi afectate porțiuni din Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Bihor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri