Caută
Close this search box.

Hezbollah își proclamă victoria în Siria și susține că vor mai fi doar ”bătălii izolate”

Gruparea șiită libaneză Hezbollah și-a proclamat marți victoria în Siria, anunță Reuters. Rusia, de asemenea aliată cu regimul de la Damasc, condus de președintele Bashar al-Assad, a afirmat că forțele guvernamentale siriene au respins militanții de pe o mare parte a teritoriului Siriei.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), organizație neguvernamentală cu sediul la Londra, care dispune de numeroși informatori pe teren, a dezmințit însă că armata a recucerit 85% din țară și a estimat că este vorba doar de 48%.

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a apreciat că în Siria mai trebuie purtate doar „bătălii izolate”. Declarațiile sale victorioase în cadrul unei reuniuni religioase au fost preluate de ziarul libanez al-Akhbar.

Marți, al-Assad l-a primit la Damasc pe ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, cu care a discutat „cooperarea militară și tehnico-militară în contextul operațiunilor reușite de forțele guvernamentale siriene, cu ajutorul aviației ruse, pentru distrugerea grupului terorist Statul Islamic (SI) din Siria”, a informat un comunicat al ministerului apărării de la Moscova, citat de AFP. Rusia a intervenit în conflictul din Siria, de partea guvernului de la Damasc, în septembrie 2015.

Săptămâna trecută, armata siriană a reușit, cu sprijin aerian din partea Rusiei, să străpungă asediul jihadiștilor asupra orașului Deir Ezzor (foto), unde erau blocați circa 90.000 de civili. Joi, pentru prima dată după trei ani, în localitate a ajuns un convoi cu ajutoare umanitare, format din 40 de camioane.

Regimul sirian se confruntă pe de o parte cu islamiștii, iar pe de alta cu insurgenții sirieni. Aceștia nu mai sunt însă susținuți de statele arabe din Golf, de Turcia și de SUA, în timp ce pentru Bashar al-Assad susținerea din partea Rusiei și a Iranului s-a dovedit vitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri