Caută
Close this search box.

Idei năstrușnice, marca Firea: Elevii vor fi transportaţi către şcoli cu autobuzele RATB

Elevii din Bucureşti ar urma să fie transportaţi către şcoli cu autobuzele regiei locale, în urma demarării unui proiect pilot al Municipalităţii, scopul acestuia fiind evitarea aglomerării oraşului, a anunţat, marţi, primarul Capitalei, Gabriela Firea.

„În ceea ce priveşte aglomeraţia care se creează de cele mai multe ori, în special dimineaţa şi la sfârşitul orelor de program, în zonele unde există creşe, grădiniţe, şcoli şi licee, împreună cu Poliţia Capitalei, Brigada Rutieră, Poliţia Locală, poliţiile de sectoare, încercăm să găsim cele mai bune soluţii şi să împrumutăm modele de bune practici din Occident. De aceea, vom demara în scurt timp, prin RATB şi PROEDUS, un proiect pilot prin care elevii să fie transportaţi la şcoală cu autobuzul. Deci, cu transportul local, astfel încât părinţii să nu mai meargă către şcoală, mulţi cu zecile, cu sutele, astfel creând o aglomeraţie foarte mare”, a explicat Gabriela Firea.

Numai că, primarul Capitalei uită că, cel puțin pentru micuții pasageri, e nevoie de însoțitor permanent, iar faza cu însoțitorii părinți prin RATB nu ține. Mamele sau tații tocmai asta vor: să-și știe odrasla în siguranță și să ajungă eficient și la școala copilului, și la locul său de muncă.

Primarul General a mai spus că proiectul pilot se va derula în Sectorul 5 al Capitalei.

Ce se va întâmpla la toamnă, când autobuzele vor arăta așa?!

„Proiectul pilot se va desfăşura în Sectorul 5, pentru că acolo avem următoarea situaţie: elevii Şcolii 141 vor învăţa, de acum înainte, în incinta Şcolii 127 pe timpul reabilitării şcolii căreia i-a căzut şi tavanul şi a intrat în reabilitare. Este vorba de 400 de elevi. Ne-am gândit, pentru început, să transportăm cu autobuzele RATB – patru la număr – elevii claselor V-VIII, iar pentru elevii din clasele 0-IV să avem şi acceptul părinţilor, deoarece fiind mai mici, ei trebuie să fie eventual însoţiţi de un părinte sau împreună cu şcolile să asigurăm mai multe cadre didactice care să îi ajute în mijlocul de transport în comun”, a adăugat edilul.

Ideea năstrușnică a Gabrielei Firea ar trebui aplicată în primul rând în propria-i familie. Astfel, ca mamă, ar putea explica felul în care junge ea la timp la muncă în centrul Capitalei, să zicem la ora 8.00, după ce își lasă copiii la grădiniță în Voluntari, unde cei mici încep programul tot la ora 8.00. Exemplul propriu, se știe, este cel mai convingător.

Gabriela Firea a convocat, marţi, un comandament pentru pregătirea noului an școlar. La comandament au participat toate direcţiile din subordinea PMB care au atribuţii în domeniu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri