Caută
Close this search box.

Kurzii irakieni nu renunță la referendumul pentru independență

Președintele regiunii autonome Kurdistan din Irak, Masoud Barzani, a declarat vineri că referendumul privind independența Kurdistanului va avea loc, în ciuda opoziției Bagdadului și a comunității internaționale, informează DPA.

„Referendumul nu mai este în mâinile noastre sau ale partidelor politice, este în mâinile poporului”, a susținut Barzani la un miting pe stadionul Franso Hariri din Erbil, capitala provinciei. „Cei care ne amenință nu au venit să ne întrebe de ce desfășurăm un referendum”, a spus el. „Dacă Washingtonul ar fi făcut Texasului ce a comis Bagdadul împotriva kurzilor, Texasul nu s-ar mai întoarce niciodată la Washington”, a insistat liderul kurd.

Guvernul irakian s-a pronunțat de multe ori împotriva referendumului kurzilor. Deși forțele kurde peshmerga au avut un rol important în lupta împotriva Statului Islamic în Irak și au fost susținute de coaliția internațională condusă de SUA, și Washingtonul le-a cerut kurzilor să renunțe la consultarea populară. Turcia, unde trăiesc 13-15 milioane de kurzi, reprezentând 15-20% din populația țării, consideră referendumul o problemă de securitate națională și a avertizat că „menține deschise toate opțiunile” dacă referendumul va avea totuși loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri