Caută
Close this search box.

La sancțiunile ”malefice” votate de ONU, Phenianul răspunde cu accelerarea dezvoltării programelor sale militare

Coreea de Nord a declarat miercuri că își va accelera programele militare interzise, ca răspuns la sancțiunile impuse de Consiliul de Securitate al ONU în urma celui de-al șaselea test nuclear, catalogându-le drept „malefice”, relatează AFP.

„Adoptarea unei alte ‘rezoluții cu sancțiuni’ ilegale și malefice, la inițiativa SUA, i-a permis RPDC să verifice faptul că drumul pe care a ales să meargă este absolut corect”, susține Ministerul de Externe nord-coreean într-un comunicat difuzat de agenția oficială de presă KCNA, care citează numele oficial al țării Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC/Coreea de Nord).

„RPDC își va dubla eforturile pentru a-și spori puterea în scopul de a proteja suveranitatea țării și dreptul ei de a exista”, adaugă ministerul.

Consiliul de Securitate a votat în unanimitate luni a opta rezoluție cu sancțiuni împotriva Phenianului, într-o încercare de a convinge regimul nord-coreean să renunțe la programele sale balistic și nuclear interzise, arată Agerpres.

Textul prevede un embargo la exporturile de gaze spre Coreea de Nord, o restricție privind exporturile de petrol și produse rafinate, precum și interzicerea exporturilor de textile din Coreea de Nord.

Ministerul de Externe nord-coreean a calificat rezoluția drept o „provocare haină vizând să priveze RPDC de drepturile sale legitime la autoapărare și a sufoca statul său și populația prin intermediul unei blocade economice totale”.

Experții și-au manifestat scepticismul față de acest text, atrăgând atenția că sancțiunile anterioare nu au împiedicat ca programele nuclear și balistic să înregistreze progrese remarcabile.

După lansarea a două rachete intercontinentale în iulie, Coreea de Nord a realizat la 3 septembrie cel de-al șaselea său test nuclear, cel mai puternic de până acum. Phenianul susține că a fost o bombă H, suficient de mică pentru a putea fi montată pe o rachetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri