Caută
Close this search box.

Muzeul telefoanelor mobile vechi, deschis în Slovacia

Un slovac a avut o idee ingenioasă de a deschide, în ţara sa natală, un muzeu…al telefoanelor mobile vechi, potrivit Reuters.

Muzeul din Slovacia, în care vizitatorii pot vedea telefoane mobile dintr-o perioadă nu chiar de mult apusă, în care celularele cântăreau mai mult decât unele computere de astăzi, iar cei mai mulți nu și le puteau permite, a fost deschis anul trecut de Stefan Polgari, specialist în marketing.

Proprietarul muzeului, în vârstă de 26 de ani, și-a început colecția în urmă cu peste doi ani, când a cumpărat un stoc de celulare vechi. Astăzi, colecția lui numără în jur de 1.500 de modele sau 3.500 de piese cu tot cu dubluri.

Muzeul lui Polgari ocupă două camere din casa sa aflată în orăşelul Dobsina din estul Slovaciei.

Colecția lui include modelul Nokia 3310, care recent a beneficiat de o cosmetizare și a fost relansat, precum și modelul deplin funcțional, vechi de 20 de ani, care seamănă cu o cărămidă, Siemens S4, care costa 23.000 de coroane slovace, de peste două ori salariul mediu din Slovacia când a fost lansat, potrivit Agerpres.

„Acestea sunt capodopere ale designului și ale tehnologiei care nu îți furau timpul. Nu există telefoane mai tinere decât primele modele cu touchscreen și în niciun caz smartphone-uri”, a spus Polgari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri