Nașterii Maicii Domnului, prăznuită în ziua de 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din anul bisericesc, care începe la 1 septembrie. Anul bisericesc începe și se termină cu două praznice împărătești închinate Maicii Domnului, Nașterea și Adormirea Maicii Domnului (15 august), pentru că Dumnezeu a binevoit a începe și a termina planul mântuirii neamului omenesc prin mijlocirea Maicii Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.
Consemnată de Tradiția Bisericii, Nașterea Maicii Domnului s-a petrecut la „plinirea vremii”, la momentul în care omenirea aștepta și era pregătită pentru venirea Mântuitorului, care să o scoată de sub povara păcatului și a decăderii. Pentru aceasta, era nevoie de o fecioară curată care să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu și aceasta a fost Sfânta Fecioară Maria.
Părinții Maicii Domnului au fost Ioachim și Ana. Tatăl ei era din seminția lui Iuda și urmaș al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan și descendentă din familia preoțească a lui Aaron. Astfel avea să se împlinească prorocia că Mesia va avea o dublă descendență — împărătească și preoțească.
Sfinții Părinți Ioachim și Ana trăiau în pace în Nazaret, dar ajunseseră la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogați și iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim și Ana erau defăimați, fiind socotiți de ceilalți nevrednici și neplăcuți lui Dumnezeu.
Tradiția spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, preotul de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i „blestemați”.
Auzind aceasta Sfântul Ioachim s-a mâhnit atât de tare încât nu a mai putut să se întoarcă la casa. S-a dus în câmp, la păstorii pe care îi avea, și a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire și pentru ocară. Dar și-a adus aminte de strămoșul său Avraam care l-a bătrânețe a fost dăruit cu fii și a început să se roage Domnului și Dumnezeului lui Israel ca să fie miluit, să i se ridice ocara dintre oameni și să se dea rod însoțirii sale la bătrânețe.
Sfânta Ana, aflând ce s-a întâmplat la Templu și că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la Dumnezeu, promițându-I că de va naște fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima.
Aflați în durere, cei doi părinți au primit prin arhanghelul Gavriil vestea că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale și că va fi un „vas ales lui Dumnezeu”. (Luca 1, 4-23)
Cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinților, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoși, cea pe care Biserica o numește „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, a fost concepută și născută în chip firesc și a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalți oameni, povara păcatului strămoșesc.
Prin virtuțile și sfințenia vieții ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har și rămânând fără pată, „fără prihană”, „preacurată”. Ca urmare a acestei biruințe, Dumnezeu a ales-o și s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu să se poată întrupa din ea.
Potrivit tradiției, când Maria a împlinit trei ani, sfinții Ioachim și Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 15 ani. (sursa: vol. „Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an”, arhim. Ilie Cleopa, 1996)
