Caută
Close this search box.

Papa Francisc declară că nu va grația vreodată pe cei care abuzează copiii

Papa Francisc a declarat că își susține în continuare hotărărea de a nu grația vreodată pe cei care abuzează de copii, reînnoindu-și angajamentul de „toleranță zero” față de preoții pedofili, informează DPA.

„Cei care sunt condamnați pentru abuz sexual asupra copiilor pot cere papei să fie grațiați”, dar „niciodată nu am semnat așa ceva și nici nu o voi face”, a declarat papa Francisc.

În calitate de lider suprem al Vaticanului, papa are puterea de a anula orice verdict al tribunalelor Vaticanului, pentru orice infracțiune, potrivit Agerpres.

Scandalul la nivel mondial al preotilor pedofili, din biserica catolica, exista de mai multe decenii, fiind lansate acuzații că episcopii nu au luat măsurile care se impuneau și chiar au acoperit astfel de infracțiuni.

Suveranul pontif a recunoscut că biserica a acționat cu întârziere în combaterea acestei probleme. „Sunt conștient de această problemă dar acesta este adevărul și așa îl voi spune: am acționat cu întârziere”, a spus el.

Remarcile sale spontane au fost făcute cu prilejul unei audiențe de joi cu membrii unei comisii a Vaticanului pentru protecția copilului și au fost preluate de agenția ANSA.

În discursul său oficial, dat publicității de Vatican, papa a mai spus: „În mod irevocabil și la toate nivelurile Biserica încearcă să aplice principiul ‘toleranței zero’ față de abuzurile sexuale asupra copiilor”.

Săptămâna trecută, Vaticanul a anunțat că unul dintre diplomații săi a fost rechemat de la Washington și va fi supus unei investigații penale după ce autoritățile americane au semnalat că ar putea fi vinovat de infracțiuni de pornografie infantilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri