Caută
Close this search box.

Primul atentat cu bombă cu ceas din lume a avut loc în România

La 8 decembrie 1920 , un grup de terorişti comunişti au detonat o bombă artizanală în Senatul României. Ministrul justiţiei şi doi senatori au decedat în urma acestui atac coordonat de la Odesa. Bomba artizanală a fost declanşată de un ceas deşteptător – practic a fost primul atentat cu bombă cu ceas din lume.

Evenimentul s-a petrecut în condiţiile în care, după primul război mondial, comuniştii preluaseră puterea în Rusia, iar Basarabia, Bucovina şi Transilvania deveniseră părţi componente ale României Mari.

Membrii grupului de terorişti, Saul Osiasis, Leon Lichtblau şi Max Goldstein, ultimul fiind şeful, erau de fapt comisarii bolşevici trimişi de regimul sovietic cu misiunea de a crea un Partid Comunist în Regatul României şi a lansa, mai apoi, o stare de revoltă si anarhie în urma căreia comuniştii să acapareze puterea, România urmând să devină stat-satelit, sau chiar membru, al Uniunii Sovietice.

Max Goldstein era bârlădean şi a lucrat o perioadă ca funcţionar comercial, apoi s-a mutat la Bucureşti şi a devinit apropiat al cercurilor comuniste. A evadat din închisoarea unde ispăşea o condamnare de 10 ani şi a ajuns la Odessa, unde exista un centru al serviciilor secrete bolşevice şi de unde s-a întors la Bucureşti cu bani şi instrucţiuni primite de la celula teroristă sovietică care îl pregătise.

A vrut să-l omoare şi pe ministrul de interne

Max Goldstein

În noiembrie 1920, Max Goldstein a pus în aplicare prima instrucţiune: a atentat la viaţa ministrului de interne, Constantin Argetoianu, un duşman neîmpăcat al ideii de comunism. Jumătate din vagonul ministerial cu care călătorea Argetoianu a fost distrus de o bombă plasată pe linia ferată, între staţiile Chitila şi Ciocăneşti. Numai viteza scăzută a garniturii care părăsea gara Chitila i-a salvat viaţa ministrului.

Max Goldstein s-a apucat imediat să lucreze la “maşina infernală“, cum a fost botezată în epocă bomba cu ceas pe care teroristul a plasat-o pe 8 decembrie în sala de şedinţe a Senatului.

În urma detonaţiei acesteia au murit ministrul justiţiei, Dimitrie Ghica, senatorul Demetriu Radu şi senatorul Spirea Gheorghiu. Printre răniţi s-a numărat şi Constantin Coandă, preşedintele Senatului.

Max Goldstein a fost prins abia în octombrie 1921. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi a murit de pneumonie în 1924, în închisoarea de la Doftana.

A făcut bomba din două obuze şi un ceas deşteptător

Max Goldstein a povestiti achetatorilor cum a realizat bomba artizanală din două obuze de calibru 75 de milimetri, un ceas deşteptător, două brichete şi sârmă de le reţeaua electrică.

”Când ceasornicul trebuia să sune, trăgea o sârmă printr-o altă sârmă înfăşurată de cheia deşteptătorului şi, apăsând pe butoanele brichetelor suprapuse, se producea flacăra, care se transmitea prin două fitiluri la cele două detonatoare ale obuzelor şi astfel explozia era produsă”, a explicat Max Goldstein.

În România au fost asasinaţi trei premieri

În istoria modernă a României au avut loc trei asasinate de premieri.

Barbu Catargiu

– Barbu Catargiu a fost una dintre cele mai ilustre figuri ale politicii româneşti din secolul al XIX-lea. Jurnalist şi politician român de succes, Catargiu a ocupat funcţia de prim-ministru al României până pe data de 20 iunie 1862, când a fost asasinat. Misterul asasinării sale a rămas neelucidat până astăzi.

I.G.Duca

– I.G. Duca a fost împuşcat pe 29 decembrie 1933, pe peronul gării Sinaia. Trei legionari au tras asupra sa 5 gloanţe. La puţin timp după atentat, asasinii s-au predat autorităţilor, motivând uciderea prim-ministrului prin faptul că acesta decisese dizolvarea Gărzii de Fier.

Armand Călinescu

– Armand Călinescu, fost membru ţărănist, devenise omul de încredere al lui Carol al II-lea, care-l numise prim-ministru. A fos ucis de legionari pe 21 septembrie 1939, din cauza implicări sale în moartea lui Zelea-Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare, în 1938.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri