Caută
Close this search box.

Regele Cioabă s-a trezit cu mascații în casă, suspect de infracțiuni economice

Surse polițienești au declaratcă printre cei vizați de perchezițiile desfășurate miercuri dimineață de polițiștii din Mehedinți, în mai multe județe, la persoane bănuite de infracțiuni economice, se află și regele Cioabă, informează Agerpres.

”Printre cei la care se face perchezițiile din județul Sibiu se numără și regele Cioabă”, potrivit surselor menționate.

Polițiștii din Mehedinți, sub coordonarea celor ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, efectuează miercuri dimineață 28 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin evaziune fiscală și spălarea banilor, urmând să fie puse în aplicare 32 de mandate de aducere, potrivit IGPR.

Activitățile se desfășoară în județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București.

Conform unui comunicat de presă transmis de Poliția Română, din cercetări a reieșit că, în perioada 2009 — 2014, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi creat un circuit infracțional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligațiilor fiscale.

Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăților comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operațiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăților comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăților, pentru disimularea provenienței ilicite a banilor.

32 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri